Locale Altele
Luni, 5 Decembrie 2022
Luni, 5 Dec 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Concert rock cu trupe din patru ţări, la GM Zamfirescu
Forumul Democrat German Satu Mare  - Luni, 21 Iunie 2010

În cadrul unei turneu pe care îl efectuează prin Regiunea Culturală Alpi-Dunăre-Carpaţi, patru trupe tinere de rock din patru ţări diferite ajung marţi seara şi la Satu Mare, unde susţin un concert de zile mari, începând cu ora 18, la Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”.

 

Reich & Schön (Bogaţi & Frumoşi) este o trupă pop-soul-rock din portofoliul Academiei Pop din Mannheim (Germania) şi participă la turneu cu sprijinul Ministerului Cercetării, Ştiinţei şi Artei din Landul Baden-Württemberg. Formaţia susţine ateliere de lucru muzicale pentru membrii celorlalte trupe participante la turneu.

 

Vino Rosso (Vin Roşu) este o formaţie rock-reggae-pop cu influenţe de muzică populară germană din Tirolul de Sud, Italia. Participarea ei la turneu este facilitată de Consiliul Regional din Trentino - Alto Adige.

 

Membrii trupei au constatat că vorbesc trei limbi şi au exploatat acest talent. Vino Rosso cântă în germană, italiană şi engleză şi îşi exprimă astfel internaţionalitatea. Nu întâmplător, formaţia este alcătuită din tineri care studiază la Londra, Milano, Innsbruck, Viena sau Bolzano, dar cu toţii locuiesc la Merano. Ei sunt soiurile de vin care alcătuiesc un bun cuvče roşu. De regulă, ei îşi compun melodiile la o sticlă de vin roşu. Noroc!

 

Elektromágnes (Electromagnet) este o trupă foarte tânără din Ungaria, care provine din zona Capitalei Culturale Europene Pécs. Genul practicat de cei trei membri este un amestec de punk, rock şi grunge, denumit de ei înşişi “crunch”. La primul lor concert au avut o singură piesă proprie. Între timp, aproape jumătate din melodiile lor sunt de concepţie proprie. Membrii trupei sunt cei mai tineri participanţi la turneu, ei având vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Formaţia participă la turneu cu sprijinul Federaţiei Autoguvernărilor Germanilor din Comitatul Baranya.

 

Click_Life (Alege Viaţa) este îndemnul a patru tineri din Bucovina, care combină rockul alternativ cu stilurile punk, blues, rock&roll, soft-rock şi folk. Formaţia activează sub aripa ocrotitoare a Federaţiei Organizaţiilor Germane de Tineret din România, care a preluat îndemnul optimist şi îl promovează mai departe.

 

Turneul are ca punct de plecare Timişoara şi include mai multe localităţi din Regiunea Culturală Alpi-Dunăre-Carpaţi, un proiect-tandem al Capitalei Culturale Europene Pécs 2010, realizat împreună cu administraţiile locale şi organizaţiile comunităţilor germane din regiune cu scopul de a promova cooperările transfrontaliere. Acţiunea este co-finanţată din fonduri ale Ministerului Federal German de Externe prin Institutul pentru Relaţii Externe ifa Stuttgart.

1393 vizite
Distribuie pe