Galeriile de Artă din Centrul Nou ale Uniunii Artiştilor Plastici din România găzduieşte o expoziţie inedită a elevilor de la clasa a XI-a de la Liceul de Arte „Aurel Popp”, cu titlul „Face to Face” (Faţă în faţă).
Aşa cum sugerează şi titlul, expoziţia se axează pe portrete, realizate cu o tehnică mai puţin obişnuită în ultima vreme în lumea artei: desenul chimic pe şevalet.
Opt elevi îşi expun ultimele lucrări realizate sub coordonarea profesoarei Kiraly Gabriela, care a fost prezentă la vernisajul de joi după-amiază, alături de directorul Liceului de Arte, Marcel Sabo.
Elevii artişti au fost felicitaţi de colegii lor, precum şi de un mare număr de prieteni, părinţi şi rude, care au ţinut să fie prezente la vernisaj.