Auzisem că în Negreşti Oaş femeile poartă baticuri dintr-un material adus din Japonia şi dau pe o astfel de podoabă mii de euro.
 
„Nu cred că le aduc din Japonia. Din Cehia, parcă... Costă mult, dar nu ştiu exact cât şi nici la cine să vă trimit să vă lămuriţi. Aici, în oraş, nu prea se mai poartă baticurile. Încercaţi mai degrabă în Certeze, acolo o să găsiţi sigur ce căutaţi”, zice primarul din Negreşti Oaş.

În Certeze, pornim cu secretarul primăriei în căutarea baticurilor. Prima gazdă se uită lung la mine şi-mi spune că n-are baticuri de vânzare. După ce îi explic că nu vreau decât să-i văd comoara, vine cu un sul lung de hârtie, în care ai crede că păstrează un tablou. E un batic roşu aprins, cu chenar verde, cu trandafiri roz şi alte flori stilizate, verzi şi albastre. „Face vreo 3.000 – 4.000 de euro”, îmi spune femeia.

Mă uit la bucata de material care face cât o jumătate de Logan, dar tot nu mă dumiresc. O întreb pe gazdă ce soi de material este, dar răspunsul mă năuceşte şi mai rău. „Din păr, din acela vechi”. Prin minte îmi trec toate soiurile de animale cu păr, ba mă gândesc chiar şi la părul uman, dar nici dacă ar fi din fir de aur, socotesc eu, n-ar costa atât. „Păr de ce?”, întreb. „Nu ştiu să vă spun. Aşa îi zice, din păr”. Pipăi cu sfială miile de euro. Pânza e catifelată, dar nu ceva ieşit din comun.

„La magazin, un batic e mai ieftin”, dau eu cu bâta-n baltă. „Ăsta nu-i, doamnă, de la magazin. Nu mai găsiţi aşa ceva în ziua de azi. Ăsta are vreo sută de ani”. „Deci, vechimea îl face aşa de valoros?”. „Vechimea, faptul că e din păr – uitaţi-vă în lumină să vedeţi că are nişte liniuţe fine, asta arată că e materialul bun – şi modelul”. „Trebuie să aibă un model anume?”. „Bineînţeles. Uitaţi-vă, baticul pe care îl port acum, nu e din păr, dar are model bun. Aşa model se caută”. Baticul pe care îl poartă la treabă în gospodărie este tot roşu, dar mai închis, cu flori albastre şi codiţe verzi, stilizate. Pânza pe care sunt imprimate florile este mai aspră, d-asta nu costă decât 50 de lei.  Mă despart de femeie fără să înţeleg de ce costă atât de mult un batic. Secretarul primăriei dă din umeri, neputincios. „Numai o femeie vă poate lămuri”, mormăie el şi mă duce la altă gazdă.

Diferenţa dintre negru şi roşu – 3.000 de euro

Maria Ciocan. „Sunteţi din Bucureşti?”, mă întreabă, scurt. Când se lămureşte că n-am purtat batic în viaţa mea, îmi explică pe îndelete. „Părul e caşmir. Cel mai valoros este caşmirul vechi, natural. Cel nou are în el şi ceva fire sintetice şi cel care se pricepe îşi dă seama. Şi dumneavoastră, dacă vă uitaţi cu atenţie, puteţi să vedeţi diferenţa. Baticul vechi e ca o pictură. Aceleaşi modele pe caşmirul nou, cel care se găseşte acum în comerţ, au alte ape, altă strălucire”. După ce lămurim problema cu părul, trecem la ultimele tendinţe în modă. „Pe vremea bunicii, a mamei, se purta caşmir. Bineînţeles, purtau femeile care îşi puteau permite să cumpere aşa ceva. Era foarte scump şi atunci. Apoi a venit moda tergalului adus din Japonia, dar asta a trecut repede şi lumea s-a întors din nou la caşmir”.

O parte din baticurile valoroase din sat sunt moştenite. Altele sunt cumpărate. Văzând câţi bani sunt dispuse să dea femeile din Certeze, au apărut întreprinzători care răscolesc Cehia şi Ungaria în căutarea baticurilor vechi de pe vremea imperiului. Lecţia ajunge la modelele fără de care, caşmirul, oricât ar fi de vechi, nu ajunge la mii de euro. „Nu ştiu cum să le descriu. Sunt modele crăieşti, cele care se purtau acum o sută şi mai bine de ani, pe vremea imperiului. Dacă n-ai bani suficienţi să cumperi un batic vechi, poţi să iei o bucată de caşmir nou şi să imprimi un model vechi. Nu ştiu exact unde şi cum se face asta. Am înţeles că în Cehia există asemenea firme. La noi în sat vin femei care cu asta se ocupă. Le dai lor comanda şi ele îţi aduc baticul”.

Ca să înţeleg ce importanţă au culorile, Maria îmi aduce un batic moştenit. „E un caşmir deosebit. E mai gros decât majoritatea baticurilor. E foarte valoros, dar, din cauză că florile sunt imprimate pe fond negru, nu ajunge decât la 3.000 de euro. Dacă ar fi avut fondul roşu sau verde, ar fi costat 6.000 – 7.000 de euro”. Nu-mi vine să cred că cineva ar da, totuşi, atâţia bani pe o bucată de pânză, oricât de specială ar fi ea şi o întreb pe Maria când s-a vândut sau cumpărat în sat un astfel de batic. „Vă pot spune când am vândut eu. Am cumpărat acum doi ani un batic cu 600 de euro, dar nu-mi prea plăcea culoarea aşa că m-am hotărât să-l vând, prin vară. Am cerut 1.200 de euro pe el că mi-a fost jenă să iau mai mult decât dublu în nici doi ani. Pe urmă mi-a părut rău. A doua zi, o femeie care vinde baticuri aduse din Cehia a dat unul, exact ca al meu, cu 2.000 de euro”.

Costume populare „antiglonţ”

Baticul nu-l poţi purta însă „asortat” la haine obişnuite. Cu el te acoperi la nunţi, botezuri, la biserică, de sărbători, dar numai atunci când te îmbraci cu întregul costum popular. Tradiţional nu îi putem spune, pentru că de la cămaşa, pindileul (fusta), zada (şorţul) şi chişchineul (baticul), pe care le vezi la Muzeul Satului din Negreşti Oaş, până la ce poartă oşencele astăzi e cale lungă. Broderiile din aţă au fost înlocuite cu zeci de şiruri de mărgele împletite. Camaşa este atât de împodobită cu mărgele pe piept, de la gât până la brâu, încât ajunge să atârne 3-4 kile şi ar putea fi folosită ca vestă antiglonţ.  Fusta s-a scurtat şi s-a încreţit şi mai mult. Şi ea este brodată excesiv cu mărgele, la brâu şi pe poale. Ca să stea înfoiată şi ţeapănă, brâul şi poalele se întăresc. Dacă pui la socoteală şi zadia umplută, de asemenea, cu mărgele şi întărită la poale şi la brâu, costumul pe care îl poartă oşencele astăzi seamănă a armură şi cântăreşte de te doboară.

„Am tras o sperietură, odată, cu o mireasă. Eu nu înţeleg de ce îşi pun atâtea mărgele femeile astea. Mireasa de care vă spun era să leşine, săraca, de greutatea costumului şi de căldură”, ne spune primarul din Certeze. Cămaşa, pindileul şi zada se fac tot din baticuri vechi, dacă îţi dă mâna, bineînţeles. În cazul ăsta, costumul ajunge să valoreze o avere. Dacă nu-ţi permiţi atâta cheltuială, foloseşti materiale noi, dar imprimate cu modele vechi. Se pare, însă, că şi la costume moda este în continuă schimbare. Acum, cele mai căutate sunt cele albe, din pânză veche, tradiţională, ţesută în casă din bumbac şi cânepă. Pânza asta, deşi a ajuns foarte scumpă, nu este la vedere. Peste ea se pune un soi de dantelă albă, adusă, zic sătenii, din Turcia. Şi mărgelele tot de acolo vin şi se cos manual pe cămaşă, pindileu sau zadie.