Locale Altele
Sambata, 9 Decembrie 2023
Sam, 9 Dec 2023
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleMaterialSpiritualCasa meaGrădina meaLa birouGalerie FotoParty Foto
Conservarea valorilor naturale din Ariile Protejate „Râul Tur”
Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare  - Marti, 1 Iulie 2014


Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, în parteneriat cu Composesoratul Iojib și cu Asociația Crescătorilor de Taurine din satul Turulung derulează în perioada 01.06.2014 – 30.04.2016 proiectul cu titlul: „Conservarea valorilor naturale și peisagistice ale pajiștilor din Ariile Protejate „Râul Tur””. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Valoarea finanțării nerambursabile este de 100.912,13 euro.

Obiectivul general al proiectului este asigurarea menținerii pe termen lung a patrimoniului natural și peisagistic al Ariilor Protejate „Râul Tur” de către comunitățile locale care le gestionează, prin reînvierea metodelor tradiționale de gospodărire a pajiștilor și adaptarea acestora la condițiile și tehnologiile moderne.

Activități importante a proiectului:

- lansarea proiectului către publicul larg;

- desfășurarea cercetărilor și elaborarea studiilor privind valorile naturale ale pajiștilor din Ariile Protejate „Râul Tur”;

- elaborarea termenilor de referință pentru studiul de gestionare durabilă a pajiștilor;

- elaborarea studiului privind gestionarea durabilă a pajiștilor din Ariile Protejate „Râul Tur”;

- organizarea unui schimb de experiență în Parcul Natural Vértes din Ungaria;

- organizarea unui seminar în vederea diseminării rezultatelor studiului privind gestionarea durabilă a pajiștilor;

- realizarea și distribuirea materialelor informative – mini-ghid al gestionarului de pajiște;

- achiziția unui utilaj de cosit și material săditor;

- organizare și desfășurare intervenții de reconstrucție ecologică;

- organizare și desfășurare acțiuni de plantare;

- conferința de încheiere a proiectului.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Pentru informații oficiale despre Fondul ONG în România accesați www.fondong.fdsc.ro

5279 vizite
Distribuie pe