Locale Altele
Vineri, 3 Decembrie 2021
Vin, 3 Dec 2021
Primarul îi dă replica senatorului
Veronica Hodas  - Vineri, 8 Martie 2013

În cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o vineri, primarul Dorel Coica a făcut un apel public către presă şi politicieni să înceteze atacurile politice la adresa unor directori de instituţii subordonate Primăriei Satu Mare sau a unor membri ai Partidului Social-Democrat, Dorel Coica fiind preşedintele organizaţiei municipale şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice.

 

Primarul a evitat să rostească vreun nume, însă declaraţia a fost făcută în mod evident ca replică la cele ale senatorului Valer Marian, şeful său direct în ierarhia partidului, care a cerut în ultima vreme demisia mai multor directori de instituţii, inclusiv ale unora aflate în subordinea Primăriei Satu Mare.

 

Având în vedere faptul că ultima „ţintă” a senatorului a fost noul director al societăţii Apaserv, Dan Stegerean, edilul-şef a sărit în apărarea acestuia, afirmând că are tot sprijinul Primăriei şi, oricum, nu va demite nici un director la ordinul niciunui parlamentar.

 

„Vreau să fie clar, primarul şi membrii Consiliului Local au fost aleşi de populaţie, nu se subordonează niciunui birou parlamentar şi acceptă ordine doar de la populaţie. Dacă un parlamentar sau altul are informaţii compromiţătoare despre vreun director, îl invit să le transmită organelor de cercetare competente, dar să înceteze atacurile politice prin presă. Îmi rezerv dreptul să-i apăr pe membrii partidului meu şi, dacă e nevoie, să ies şi eu la atac cu informaţiile pe care le deţin” – a încheiat primarul Dorel Coica.

1792 vizite
Distribuie pe