Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Orban Viktor şi Kelemen Hunor îi indeamnă pe maghiari la vot
Florin Răchitan  - Joi, 22 Mai 2014

Aflat într-o scurtă vizită la Satu Mare, premierul Ungariei, Orban Viktor, s-a întâlnit joi, la Palatul Episcopal Romano-Catolic, cu preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor.

După întâlnire, cei doi politicieni au făcut declaraţii de presă prin care au lansat un mesaj comun pentru toţi maghiarii din cele două ţări, îndemnându-i să se prezinte în număr cât mai mare la vot la alegerile europarlamentare din această duminică.

„Partidele noastre (FIDESZ şi UDMR n.r.) fac parte din marea familie populară europeană, de aceea este normal să ne susţinem reciproc la aceste alegeri, fiind interesul nostru comun să ajungă în Parlamentul European cât mai mulţi reprezentanţi ai maghiarilor din Bazinul Carpatic. De aceea îi îndemnăm, împreună, pe maghiarii din ţările în care trăim să participe în număr cât mai mare la scrutinul de duminică, pentru ca interesele lor să fie reprezentate în Europa la cel mai înalt nivel” – a anunţat Orban Viktor.

El a recunoscut că situaţia trebuie îmbunătăţită în ceea ce priveşte colaborarea dintre partidul de guvernământ din Ungaria şi formaţiunea politică reprezentativă a maghiarilor din România, de aceea vor crea un sistem de consultări reciproce mai frecvente, care să asigure o cooperare mai intensă.

De asemenea, premierul Ungariei a urat mult succes UDMR-ului în îndeplinirea sarcinilor pe care şi le-a asumat odată cu reintrarea la guvernare în România. În ceea ce priveşte relaţiile dintre guvernele României şi Ungariei, Orban Viktor a reafirmat că ţara sa este interesată de relaţii puternice şi stabile cu ţara vecină.

La rândul lui, Kelemen Hunor a vorbit despre necesitatea participării la vot la alegerile europarlamentare de duminică, deoarece „aşa cum au fost schimbări majore în Europa încă de la înfiinţarea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, aşa vor fi şi de acum înainte, însă nu ne este indiferent cine generează aceste schimbări. Noi, maghiarii, vrem să ne lăsăm amprenta asupra acestor schimbări la nivel european şi, aşa cum am avut trecut comun şi avem prezent comun, vrem să avem şi viitor comun în Europa noastră, a tuturor".

1578 vizite
Distribuie pe