Locale Altele
Joi, 30 Noiembrie 2023
Joi, 30 Nov 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
ALDE lansează candidaţi proprii în jumătate din localităţile judeţului
Florin Răchitan  - Sambata, 2 Aprilie 2016

Preşedintele Organizaţiei Municipale ALDE Satu Mare, Adrian Ştef, şi secretarul general al organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice, Claudiu Sulea, au dat sâmbătă publicităţii lista candidaţilor proprii pentru primăriile din nu mai puţin de 34 localităţi ale judeţului Satu Mare.

Lista a fost validată de Delegaţia Permanentă Judeţeană ALDE, care s-a întrunit joi, dar, potrivit declaraţiilor lui Adrian Ştef, aceasta nu este încă definitivă, deoarece e posibil să se mai schimbe vreo două-trei nume, în funcţie de negocierile care tocmai se poartă cu partenerul de alianţă, PSD.

De-altfel, în multe cazuri, chiar organizaţiile locale ALDE au cerut susţinerea unor candidaţi comuni cu PSD, fie că e vorba de consiliile locale sau primării, bazându-se pe relaţiile bune de colaborare din actualul mandat.

În afară de lista cu cei 34 candidaţi la primăriile localităţilor pentru care şi PSD şi-a desemnat deja candidaţi proprii, se mai poartă negocieri şi pentru restul localităţilor din judeţ, iar săptămâna viitoare se va ajunge, foarte probabil, la o înţelegere definitivă.

În ceea ce priveşte eventuala candidatură a lui Adrian Ştef pentru Primăria Satu Mare, sugerată într-o postare Facebook de 1 Aprilie, acesta a precizat că se poartă negocieri, deoarece este „presat” chiar de organizaţia locală să candideze, dar prima sa opţiune rămâne găsirea unei variante comune, reciproc avantajoase, cu PSD, opţiune susţinută şi de Organizaţia Judeţeană ALDE.

Lista candidaţilor ALDE pentru primăriile din judeţul Satu Mare:

Agriș  - Simion Bărbos
Andrid  - Sergiu Marta
Berveni - Kiss Hajnalka
Bixad - Gheorghe Honca
Bogdand - Aurel Bojan
Botiz - Ioan Mureșan
Călinești-Oaș - Gheorghe Copil
Cămârzana - Florin Ionici
Carei - Pinter Jozsef
Căuaș - Roka Marius
Cehal - Nicolae Ghiurcuța
Certeze - Petru Mihoc
Craidorolț - Mircea Socaci
Crucișor - Florinel Andreica
Doba - Mihai Ghetina
Dorolț - Szegedi Istvan
Halmeu - Ioan Bota
Homoroade - Alin Pop
Lazuri - Csintalan Csaba
Livada - Haytas Mihai
Medieșu Aurit - Gheorghe Robaș
Micula - Dumitru Mădăras
Moftin - Cornel Achim
Negrești-Oaș - Ioan Cicio
Odoreu - Ionuț Sarca
Pir - Viorel Cociorva
Pomi - Cosmin Krișan
Sanislău - Maria Șaitoș
Socond - Nicolae Cornea Mare
Târșolț - Grigore Pop
Tiream - Nicolae Man
Turț - Ioan Tiution
Valea Vinului - Marius Fernea
Vetiş - Daniel Codre.

Tags: alde  candidati  primarii  
2172 vizite
Distribuie pe