Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Ștefan Ressler renunță la candidatura la Primărie
Florin Răchitan  - Miercuri, 20 Aprilie 2016

Tânărul avocat Ștefan Ressler, desemnat candidat al Forumului Democrat German pentru Primăria Satu Mare în baza unui sondaj de opinie comandat de această formațiune, a anunțat miercuri că își retrage candidatura și îl va susține pe candidatul UDMR, Gabor Kereskenyi.

Manevra nu este surprinzătoare, deoarece încă din momentul anunțării candidaturii sale, la începutul acestui an, conducerea FDG Satu Mare a vorbit despre posibilitatea formării unei “Alianțe pentru Satu Mare” în cadrul căreia să fie susținut un candidat comun cu UDMR sau PNL.

În condițiile în care candidatura lui Adrian Cozma din partea PNL era bătută în cuie de mai mult timp, liderii Forumului German au purtat în ultimele luni negocieri, nu lipsite de tensiuni, cu aliatul tradițional, UDMR.

S-a ajuns chiar și la arbitrajul conducerii centrale a Forumului Democrat al Germanilor din România, după ce reprezentanții organizației municipale și ai celei județene din Satu Mare nu au reușit să ajungă inițial la o înțelegere în privința impunerii sau renunțării la un candidat propriu.

Până la urmă au bătut palma cu UDMR, iar colaborarea dintre cele două formațiuni ale minorităților etnice va continua aproximativ ca și până acum, în sensul că vor avea liste comune de candidați pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Satu Mare, iar în schimbul renunțării candidaturii FDG pentru Primăria Satu Mare, UDMR va renunța la eventuali candidați proprii la primăriile celor șapte comune șvăbești conduse în prezent de primari FDG. Înțelegerea a fost perfectată printr-un protocol ale cărui detalii vor fi anunțate de liderii celor două formațiuni în cadrul unei conferințe de presă.

Tags: stefan ressler  candidatura  primarie  satu mare  
1190 vizite
Distribuie pe