Locale Altele
Miercuri, 18 Mai 2022
Mie, 18 Mai 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Creșe pentru copii și o cantină socială pentru defavorizați
ALDE Satu Mare  - Miercuri, 1 Iunie 2016

Atunci când vorbim despre domeniul social, la nivelul municipiului Satu Mare ne referim la: creșe, locuințe sociale, locuințe de necesitate, adăpostul de noapte pentru persoane fără adăpost,  munca în folosul comunității, indemnizațiile pentru asistații sociali, sprijin financiar pentru ONG- uri cu activitate în domeniul social, ajutoarele sociale etc.

În strategia ALDE pentru municipiul Satu Mare se regăsesc măsuri pentru toate aceste domenii, alături de altele care sunt necesare și pot fi implementate.

1        Se impune înființarea unei cantine sociale care ar putea, parțial să se autosusțină financiar asigurând și hrana zilnică la costuri reduse pentru cei cu posibilități financiare reduse.

2        Înființarea unui magazin social cu adresabilitate în rândul celor fără posibilități materiale. 

3        Alocarea de resurse financiare pentru îmbunătățirea condițiilor din locuințele sociale și de necesitate din toate zonele: Toamnei, Ostrovului, Târnavei, Jiului și o riguroasă monitorizare a chiriașilor pentru a evita acumularea de datorii la plata utilităților (ceea ce duce la sistarea lor) și a chiriei - sursa de autofinanțare. 

4        Înființarea unei platforme informatice, o rețea în care să fie înscrise obligatoriu toate ONG-urile finanțate și de la bugetul local pentru eficientizarea asistenței sociale. Astfel s-ar putea monitoriza și controla fiecare beneficiar, iar ONG-urile nu și-ar mai suprapune serviciile. Un asistat social care nu depune nici un efort pentru îmbunătățirea situației personale (nu-și caută loc de muncă, nu își duce copii la școală, nu prestează munca în folosul comunității) poate fi scos din sistem astfel că informațiile le vor avea toți cei din rețea. 

5        Organizarea eficientă a muncii în folosul comunității poate degreva bugetul municipiului de cheltuieli pe partea de întreținere și salubritate (întreținerea parcurilor, îndepărtarea afișelor, curățenie în locuri publice etc).

6        Adăpostul de noapte necesită susținere financiară și sprijin mai ales pe timp de iarna cât și o mult mai intensă implicare a instituțiilor statului pentru a soluționa cât mai multe probleme ale acestor persoane. Marginalizarea și ignorarea lor nu reprezintă o soluție pentru nici o administrație care se vrea responsabilă și implicată.

7        Creșele aflate în subordinea SPAS-ului necesită investiții și susținere continuă ținând cont că, uneori, sunt singura variantă a părinților pentru a se putea întoarce la servici.
Asigurarea în creșe, de personal responsabil cu activități educative și de învățare, nu doar a celor cu pregătire în asistența medicală.

8        Asigurarea unui număr suficient de locuri în creșe raportat la numărul de locuitori.

Strategia ALDE în domeniul social are ca deziderat reducerea numărului de asistați social prin măsuri de integrare în populația activă, implicare în pregătirea lor în diverse domenii de activitate, angajarea lor într-un SRL al municipiului pentru a desfășura activități de întreținere a curățeniei orașului, facilitarea accesului la informații și suport în obținerea de documente de identificare necesare unei angajari, acces la școală a copiilor proveniți din medii defavorizate și instituirea unei monitorizări, prin institutiile din subordinea Consiliului Local, pentru evitarea abandonului școlar. 

Adrian Ștef,
Candidat ALDE la Primăria Satu Mare

Tags: protectie  sociala  alde  stef  
2509 vizite
Distribuie pe