Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social-Democrat, Aurelia Fedorca, a dat oficial startul campaniei electorale, prezentându-i pe candidaţii pe care vrea să-i vadă în Parlament după alegerile din decembrie.
Ea a subliniat că echipa de candidați PSD va aborda această campanie electorală într-o manieră pozitivă și nu vor intra în dispute cu adversarii politici.
„Intenția noastră este să ajungem cu programul de guvernare cu care PSD vine în fața românilor în fiecare casă, să le explicăm oamenilor ce vrem să facem pentru ei și cum vedem dezvoltarea țării în viitor. Candidații noștri au avut deja întâlniri cu mii de sătmăreni în perioada precampaniei și au fost primiți foarte bine de oameni.
Avem speranța că scorul pe care ni l-am propus pentru aceste alegeri, 2 deputați și un senator, este unul realist şi realizabil. Sătmărenii apreciază că PSD vine la Satu Mare cu oameni noi și cu profesioniști, o echipă prin care îmbinăm tinerețea, profesionalismul și experiența.
Sloganul nostru este Îndrăznește să crezi în România, iar noi spunem fiecărui român: îndrăzneşte să crezi că viitorul tău este aici, acasă. Obiectivul PSD este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc. Avem o echipă puternică și unită, ne-am mobilizat activul pentru campania electorală și am convingerea că la finalul acestei luni sătmărenii vor putea face diferența” – a declarat Aurelia Fedorca.
Candidata pentru Camera Deputaţilor, Ioana Bran, a relatat despre întâlnirile pe care le-a avut în ultimele săptămâni cu sătmărenii, apreciind şi ea că mesajul PSD este înţeles de oameni.
„Ne-am întâlnit și cu mulți tineri, care ne-au spus ceea ce știam: că și-au pierdut încrederea în clasa politică şi nu cred că aceasta ar mai avea soluții pentru ei, ca să-și poată croi o viață aici, acasă. Misiunea noastră este să-i convingem că au un viitor acasă, iar noi venim cu soluții pentru ca tinerii să aibă aici un loc de muncă bine plătit, să îşi facă o casă, să îşi întemeieze o familie şi să se alăture clasei de mijloc” – a declarat Ioana Bran.
Conform programului lansat luni la Bucureşti de Tineretul Social-Democrat, principalele obiective propuse pentru sprijinirea acestei generaţii sunt următoarele:
• Posibilitatea contractării unui credit garantat de stat în proporţie de 80%, în valoare de 40.000 de lei (pentru cursuri, chirii, achitarea unui avans pentru achiziţionarea unei locuinţe), a cărui dobândă va fi subvenţionată integral de stat.
• Eliminarea impozitului pe venit pentru tinerii cu salarii medii sub 2.000 de lei pe lună și scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru tinerii cu salarii de peste 2.000 de lei
• Eliminarea impozitului pe venit pentru tinerii care au un PFA şi care înregistrează venituri independente nete anuale mai mici de 24.000 de lei. Eliminarea obligaţiei de achitare a CAS-ului şi CASS-ului pentru tinerii care desfășoară activităţi independente.
• Acordarea unei subvenţii de 1.600 de lei pe an pentru fiecare copil parte a unei familii cu venituri de sub 5.000 de lei pe lună.
• TVA pentru vânzarea/cumpărarea de locuințe va fi eliminată începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pentru transferul de proprietăți va fi eliminat pentru sume mai mici de 450.000 lei.
Candidând pentru un mandat în Camera Deputaţilor, Octavian Petric a prezentat stadiul de realizare a celor patru proiecte importante pe care le-a promis la alegerea sa în urmă cu patru ani, afirmând că vine cu fruntea sus în faţa sătmărenilor.
„În urmă cu 4 ani am promis că voi lupta pentru patru proiecte importante pentru județul Satu Mare, pe care le-am realizat cu succes: 1 - sediul Primăriei Tășnad – construit; 2 - DN 19 Livada – Negrești-Oaș - reabilitat; 3 - Am spus că avem nevoie de al treilea pod și am făcut demersuri pentru alocarea sumelor necesare – acum licitația pentru proiectul tehnic al celui de-al treilea pod a fost adjudecată; 4 - Pentru centura municipiului Satu Mare am depus amendamente și s-au alocat 20 milioane de lei, există finanțare, dar, din păcate, autoritățile locale nu găsesc soluții pentru exproprieri” – a anunţat Octavian Petric.
El a adus în discuţie şi votul dat luni în Parlament pentru majorarea salariilor personalului din Educație și Sănătate. „A fost un vot corect, în Parlament a existat cvorum, deşi deputaţii PNL au chiulit de la serviciu. În Buget există fonduri – avem 29 de miliarde lei ce rămân necheltuiţi în acest an, în timp ce pentru această creştere salarială ar fi nevoie de doar 1,8 miliardelei.. Mai mult, creşterea economică asigură sustenabilitatea măsurii şi în viitor.
România are cea mai mare creştere economică din U.E. ca urmare a măsurilor luate în guvernarea PSD. Este normal ca această creştere economică să se simtă în buzunarul românilor. PSD va susţine această lege şi, dacă românii ne dau încrederea lor, o vom pune în aplicare la guvernare. Contestaţiile la Curtea Constituţională ale Guvernului şi ale PNL sunt un atac împotriva clasei de mijloc” – a declarat Octavian Petric.
La rândul lui, candidatul pentru Senat, Gabriel Leş, a precizat că PSD are cuprins în programul de guvernare și majorarea salariilor bugetarilor cu 50% și susține legea salarizării unitare. A existat o lege negociată anul trecut de Guvernul Ponta, agreat de sindicate, dar nu a mai fost aplicată.
De asemenea, în programul de guvernare al PSD s-a prevăzut o creștere a salariului minim și o creștere a punctului de pensie. (PSD propune prin programul de guvernare creșterea salariului minim la 1.400 lei în 2017 și până la 1.750 lei în 2020, concomitent cu creșterea salariului mediu la 3.100 în 2017 și la 3.950 în 2020. Creșterea punctului de pensie la 1.000 lei în 2017 ajungând la 1.400 lei în 2020).
În final, preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PSD Satu Mare, Radu Roca, a anunţat că au început deja întâlnirile candidaților cu sătmărenii, dar de azi le vor continua mai intens.
„În municipiul Satu Mare vom face campanie din casă în casă, din bloc în bloc și din ușă în ușă. Ne-am făcut deja un program pe zile și ore și ne dorim ca mesajul nostru să ajungă la toți sătmărenii. Să le spunem că fiecare cetăţean şi fiecare familie care munceşte din greu trebuie să aibă şansa de a face parte din clasa mijlocie, adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la o educaţie de top, servicii medicale de calitate şi banii pentru a îşi permite o vacanţă pe an, în familie. PSD vrea să readucă România pe creştere şi să ridice nivelul de trai al românilor, pentru a face parte din clasa mijlocie. Acesta este singurul mod prin care România poate fi mai puternică” – a încheiat Radu Roca.
Mincinosi,unii.
Oc il doare in c... de alegatori. Este inaccesibil .
Jenant sa sustii un partid profund corupt ! Va complaceti intr-o situatie jenanta .