România va găzdui un Centru de Excelenţă pentru Protecţia Mediului, sub coordonarea Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Mediului. Scopul vizat este de a primi acreditarea din partea NATO şi de a se afilia la acest organism internaţional.
Subiectul a fost discutat în cadrul simpozionului Internaţional “Conservarea biodiversităţii în spaţiul carpato-danubiano-pontic”, la care au participat comisarul european Karmenu Vella, Graţiela Leocadia Gavrilescu – viceprim-ministrul și ministrul Mediului, precum și sătmărenii Gabriel Leș – ministrul Apărări Naționale, respectiv Radu Roca - vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, alături de alți invitați.
”Asumarea de către România a președinției Grupului de Lucru NATO pentru protecția mediului poate căpăta o dimensiune proactivă prin înființarea unui Centru de Excelență pentru protecția mediului, în cadrul Corpului de control și inspecție al Ministerului Apărării Naționale, cu sprijinul direct și nemijlocit al Ministerului Mediului.
În contextul preluării de către România a Preşedinţiei UE, unde problematica protecţiei mediului este una importantă, arătăm că suntem responsabili în ceea ce priveşte gestionarea corespunzătoare a mediului înconjurător şi dezvoltăm o nouă abordare pentru generaţiile viitoare în a proteja mediul înconjurător.
Obiectivul final al acestui Centru este afilierea la NATO, ca un centru de excelență al Alianței, fapt ce va genera beneficii incontestabile pentru demersurile viitoare” - a declarat ministrul Gabriel Leș.