Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat duminică la secţia amenajată în incinta grădiniţei Dumbrava Minunată, doar pentru alegerile europarlamentare.
„Am votat astăzi pentru o echipă de patrioți, o echipă de oameni care sunt convinsă cã ne vor reprezenta cu demnitate în Bruxelles. Am votat pentru o echipă care se va lupta ca România să aibă drepturi egale cu celelalte țări din Vest. Am votat pentru o echipă de români care îşi iubesc ţara şi sunt ferm convinsă că toate deciziile pe care le vor lua acolo, la Bruxelles şi la Strasbourg, vor avea in vedere doar interesele României. Am votat doar pentru europarlamentare. Este un drept al oricărui român să aibă această opțiune. Deja cvorumul pentru referendum a fost făcut. Eu nu am vrut să dau curs acestei iniţiative, care, din punctul meu de vedere, este o iniţiativă a preşedintelui de a fura startul pentru alegerile prezidenţiale. Este, din punctul meu de vedere, o modalitate a lui de a-şi face campanie electorală” – a declarat Ioana Bran.