Locale Altele
Miercuri, 17 August 2022
Mie, 17 Aug 2022
Adrian Ștef critică actuala conducere a Consiliului Județean: ”Maramureșul ne ia fața”!
Florin Răchitan  - Vineri, 1 Noiembrie 2019

După o serie de contre între el și actualii șefi ai județului la ședința de joi a Consiliului Județean, fostul președinte al acestei instituții, Adrian Ștef, a convocat vineri o conferință de presă în care a explicat critice sale la adresa ”conducerii UDMR” a județului Satu Mare.

El s-a referit, punctual, la unele eșecuri și manevre suspecte, precum cele cu atribuirea locuințelor din blocul ANL pentru cadrele medicale sau dezastrul de pe așa-numita Autostradă a Codrului, dar și lipsa de implicare în dezvoltarea activității Aeroportului Satu Mare.

”După cum știți, lucrările de construcție la blocul ANL pentru cadre medicale au început în mandatul meu și au fost finalizate de vreo doi ani de zile, dar abia acum, după ce am atras eu atenția asupra anomaliei, au fost distribuite un număr de 13 locuințe, din cele 16 existente, unor angajați la Spitalul Județean. De la bun început am subliniat că scopul principal al construirii acestui bloc a fost atragerea unor specialiști tineri din țară, cărora să li se asigure locuințe de serviciu pentru a se angaja în sistemul de sănătate sătmărean. Constat cu amărăciune că acest obiectiv nu a fost atins” – a declarat Adrian Ștef.

El l-a acuzat, de asemenea, pe actualul președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba, că taie panglici la proiecte inițiate și contracte semnate în mandatul anterior, finanțate prin programele fostului Guvern PSD – ALDE, dar, cu toate acestea, critică mereu guvernul, care, de-altfel, în cea mai mare parte a ultimilor trei ani a fost susținut chiar și de UDMR. În același timp, de trei ani de zile nu reușește să rezolve problema ”Autostrăzii Codrului”, lăsându-i de izbeliște pe locuitorii satelor de pe ruta respectivă.

O altă măsură a ipocriziei actualei conduceri a județului este, în opinia lui Adrian Ștef, închiderea Centrului de Informare Turistică (fără a fi dați afară angajații, aceștia fiind ”redistribuiți” în birourile din Palat n.r.) în condițiile în care bagă toată ziua propagandă cu dezvoltarea turismului în județul Satu Mare.

Se pare că Pataki Csaba i-ar fi reproșat lui Adrian Ștef că a chheltuit prea mulți bani de broșuri și pliante de popularizare a județului Satu Mare, în timp ce el însuși împarte aceste broșuri în delegațiile în care se deplasează în afara județului.

O altă fâsâială a actualei conduceri a județului este activitatea Aeroportului Satu Mare, unde, în afară de compania Wizzair adusă de Adrian Ștef în mandatul său, în ultimii ani nu numai că nu a apărut nici o noutate, dar deja sunt în pericol chiar și cursele interne ale TAROM, în timp ce recent inauguratul aeroport de la Baia Mare s-a umplut de curse charter programate pe vara viitoare, datorită implicării personale a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

”Mitingul aviatic s-a mutat în Maramureș, Zilele Județului nu se mai fac la Satu Mare, la Baia Mare da, nici Gala Laureaților nu se mai organizează, că domnul președinte consideră că e risipă de bani, astfel că l-au lăsat pe sculptorul Radu Ciobanu cu o grămadă de statuete pe cap, neplătite...  Bine că sunt bani cu duiumul pentru anumite ONG-uri abonate la fonduri publice din bugetul județului!” – a încheiat Adrian Ștef.

Tags: stef  critica  pataki  
1342 vizite
Distribuie pe