Locale Altele
Sambata, 19 Iunie 2021
Sam, 19 Iun 2021
Două tinere conduc Organizaţia Studenţilor PD-L
Florin Răchitan  - Marti, 1 Septembrie 2009

Preşedintele executiv al Organizaţiei Studenţilor PD-L Satu Mare, Florin Ciotea, a prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, numele colegilor prospăt aleşi în funcţii de conducere.

 

În cadrul alegerilor de sâmbătă, desfăşurate la Taberele Şcolare din Satu Mare, au fost numite în funcţiile de preşedinte şi secretar general, Alexandra Lipovan, respectiv Alexandra Pop.

 

Au mai fost numiţi în funcţii cinci vicepreşedinţi, şapte secretari, precum şi un preşedinte al comisiei de disciplină, în persoana lui Ionuţ Bota.

 

Planurile politice de viitor ale celor două tinere studente includ atragerea unui număr cât mai mare de membri în organizaţie, chiar dacă Satu Mare nu poate fi cosniderat oraş universitar.

 

Astfel, dtudenţii democrat-liberali sătmăreni doresc să construiască cea mai puternică organizaţie de studenţi din ţară.

Tags: studenti  pdl  organizatie  conducere  
2218 vizite
Distribuie pe