Locale Altele
Joi, 23 Septembrie 2021
Joi, 23 Sept 2021
Adrian Cozma: ”Autostrada codrului, o prioritate!”
Florin Răchitan  - Miercuri, 2 Septembrie 2020

Într-o filmare dramatică în care sunt intervievați și doi primari și oamenii din zonă, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean, Adrian Cozma, prezintă dedesubturile ”Afacerii Autostrada Codrului”, adică bătaia de joc la care actuala conducere a Consiliului Județean i-a supus pe cei 10.000 de locuitori ai satelor din zonă în ultimii patru ani.

Avocat de profesie și fost consilier județean, el dezvăluie că cei din conducerea Consiliului Județean nici măcar nu au reziliat contractul păgubos încheiat cu societatea care trebuia să realizeze lucrările de reabilitare a șoselei pe o lungime de 50 km după ce firma respectivă intrase în insolvență și era clar că nu mai avea cum să se redreseze.

Asta în timp ce primarul din Odoreu, Dumitru Pop, care se confruntase cu aceeași situație, cu aceeași firmă, nu a ezitat să rezilieze contractul imediat ce au apărut problemele, a făcut o nouă licitație, iar acum locuitorii din centrul de comună, din Mărtinești și Berindan au parte de drumuri modernizate după toate standardele europene.

După niște tentative jenante de ”reparații” în ultimele săptămâni, mereu în zilele în care locuitorii disperați din zonă anunțau câte-un protest, conducerea Consiliului Județean a anunțat din nou, solemn, chiar ieri că ”s-a semnat un nou contract cu o altă firmă și se reiau lucrările la Autostrada Codrului”. Au publicat și poze despre cum semnează contractul. Asta după ce în urmă cu nici două luni au publicat poze similare!

”Am atras atenția de ani de zile că multe contracte de lucrări sunt întârziate, iar administrația județului a făcut prea puțin pentru a îndrepta situația. Mii de oameni așteaptă de foarte mult timp soluții, iar Consiliul Județean asta are de făcut. Trebuie începute lucrările de îndată fiindcă vine sezonul rece și mai pierdem încă un an” – a încheiat Adrian Cozma.




1470 vizite
Distribuie pe