Locale Altele
Sambata, 8 Mai 2021
Sam, 8 Mai 2021
Adrian Cozma aduce bani la Satu Mare pentru birourile de pașapoarte și permise din clădirea nouă a Prefecturii
Cabinet Parlamentar Adrian Cozma  - Vineri, 26 Februarie 2021

La propunerea deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, cu sprijinul ministrului de Interne, Lucian Bode, ieri a fost aprobată în comisia de specialitate a Parlamentului suma de  3.714.000 lei pentru modernizarea zonei în care vor funcționa birourile de pașapoarte, permise și înmatriculări din incinta noului sediu al Instituției Prefectului de pe strada Cuza Vodă din muncipiul Satu Mare.

Potrivit declarațiilor deputatului sătmărean, această sumă, cuprinsă în bugetul pe anul 2021, este de ajuns pentru a finaliza lucrările de construcție la noul sediu al Prefecturii, astfel încât cetățenii care au nevoie de documentele respective să poată fi serviți în condiții civilizate, nu în îmbulzeala de acum din clădirea veche de pe strada Petofi Sandor.

”Cunosc bine situația la Instituția Prefectului, iar angajații și cetățenii care au zilnic de rezolvat probleme trebuie să beneficieze de condiții normale, decente.

Am dat astăzi avizul favorabil în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru buget și sper să ne mișcăm cât mai repede pentru aprobarea în plen cel târziu săptămâna viitoare.

Administrația locală depinde de aprobarea bugetului general și e important să demarăm principalele lucrări de investiții în județe cât mai repede posibil. Noul sediu al Institutiei Prefectului Satu Mare poate fi finalizat în acest an” – a declarat Adrian Cozma.

Tags: bani  birou  pasapoarte  prefectura  adrian cozma  
2055 vizite
Distribuie pe