Locale Altele
Luni, 25 Octombrie 2021
Luni, 25 Oct 2021
Radu Cristescu despre ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea: ”Opriți idiotul, până nu falimentează toate primăriile din România”!
Cabinet Parlamentar Radu Cristescu  - Vineri, 27 August 2021

Deputatul PSD de Satu Mare, Radu Cristescu, atrage atenția asupra unei găselnițe a ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, prin care obligă primăriile din România să plătească TVA aferent finanțărilor pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale.

În Programul Operațional Infrastructura Mare, proiectele pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale OBLIGĂ Autoritățile Publice Locale să își asume și să plătească din bugetul local cota de TVA, motivând prin faptul că proiectul este un generator de venit al Autorității Publice Locale, deci aceasta trebuie să factureze cu TVA !!!

Dar UAT doar realizează rețeaua de distribuție a gazelor naturale și, nefiind autorizată să opereze, o concesionează unui distribuitor autorizat ANRE. Nu primăria facturează către clientul final, ci concesionarul (operatorul economic). De asemenea, UAT nu este generator de venit comercial, deoarece redevența pe care o încasează de la concesionar este calculată ca valoare de inlocuire a instalației, adică egală cu amortizarea, nefiind purtătoare de TVA!

ÎN CONCLUZIE : UAT nu facturează și nici nu încasează TVA-ul, concesionarul rețelei de gaz este cel care emite și încasează factura (cu TVA) de la consumatorul final.

Din acest motiv nu se justifica decizia de a lasa TVA ca un cost neeligibil la finantarea acestor proiecte.

Avand in vedere aportul de 85% al Comisiei Europene si de 15% al Guvernului Romaniei la finantarea acestor proiecte, neeligibilitatea TVA de 19% ar duce la un efort mai mare al UAT decât al Guvernului.

Prin clarificările trimise către UAT sunt solicitate hotărâri de consiliu local, prin care UAT să-și asume costul neeligibil al TVA, iar termenul de răspuns este de 5 zile, în condițiile în care o ședință de consiliu local trebuie pregătită și convocata, deci un termen de 5 zile nu este realist și îngrădește posibilitatea de prelungire a termenului de răspuns.

De la Revoluție încoace, pe nici un program de finanțare europeana UAT-urile nu au plătit TVA, aceasta fiind eligibilă conform legislației in vigoare .

Deci, în mintea lui, Ghinea crede că omul care consumă gazele plătește factura către primărie, ceea ce este fals! În realitate, omul plătește la concesionar factura de gaze, care este purtătoare de TVA!

Ghinea îngroapă astfel și duce la faliment primăriile, prin obligarea lor sa plătească TVA aferentă proiectului! Mai mult de atât, în macheta MYSmis nu exista rubrica în bugetul proiectului cu "notiunea" buget local, exista doar buget de stat! Ea fiind completata manual (asta apropo de digitalizare).

Opriți idiotul, până nu falimentează toate primăriile din România!!!

1488 vizite
Distribuie pe