Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Deputatul Ioan Holdiş: „Parlamentul trebuie reformat”
Sergiu Lenghel  - Luni, 2 Noiembrie 2009

Deputatul PD-L Satu Mare, Ioan Holdiş, a declarat duminică în cadrul unei conferinţe de presă că dacă la referendumul din data de 22 noiembrie se va obţine peste 50% din voturile populaţiei, românii vor avea în viitorul legislativ un parlament unicameral cu maxim 300 de mandate.

 

Chiar şi în aceste condiţii, deputatul afirmă că numărul aleşilor poporului ar fi mult prea mare pentru o ţară ca a noastră: „Eu cred că ar fi suficienţi 220 de parlamentari, adică unul la 100.000 de locuitori. Un parlament unicameral ar duce la eficientizare şi reducerea costurilor” - susţine deputatul.

Dacă referendumul va trece, judeţul nostru va rămâne doar cu patru parlamentari, din care doi vor fi de la UDMR, având în vedere ponderea mare a locuitorilor maghiari ai judeţului.

 

Holdiş mai spune că organizarea referendumului în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale reduce semnificativ costurile, mai exact de opt ori mai puţin faţă de cel din anul 2007, atunci când „cei 322” au votat pentru suspendarea preşedintelui.

 

Deputatul PD-L, membru în comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor, a mai vorbit şi despre problema pensiilor şi salariilor, care, în opinia sa, vor fi achitate la timp. „Chiar dacă tranşa de la FMI va întârzia, sunt bani pentru salarii şi pensii, în ciuda zvonurilor. Dar s-ar putea face şi alte plăţi din aceşti bani” - afirmă Holdiş.

Tags: holdis  parlament  reforma  
1282 vizite
Distribuie pe