Locale Altele
Miercuri, 12 Mai 2021
Mie, 12 Mai 2021
Un nebun a demontat cortul PSD din centrul Careiului
Sergiu Lenghel  - Luni, 16 Noiembrie 2009

Pe ultima sută de metri, campania electorală tinde să aibă un iz penal. După ce conducerile filialelor judeţene ale PSD şi PD-L s-au acuzat reciproc că recurg la diferite acte de vandalism, ce au ca ţintă afişele şi bannerele electorale, duminică seara un cort electoral al PSD era cât pe ce să fie rupt în bucăţi.

 

Incidentul a fost semnalat în municipiul Carei, iar cortul era folosit pentru campania electorală de către filiala locală a PSD.

Poliţiştii l-au depistat pe Cristian L., în vârstă de 39 de ani, care, în jurul orei 22.30, a demontat cortul din locul în care era instalat în centrul municipiului.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Ana Mălăescu, a declarat că bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, urmând ca, în funcţie de rezultatul verificărilor, să se facă propuneri legale în cauză.

 

Senatorul Valer Marian, directorul de campanie al PSD Satu Mare, ne-a declarat că cei care s-ar afla în spatele acestui act de vandalism fac parte din PD-L.

 

„Un bolnav psihic a declarat în faţa poliţiştilor că ar fi primit 100 de lei din partea preşedintelui organizaţiei locale a PD-L din Carei, Florin Gal, pentru a distruge cortul nostru” – a declarat senatorul Valer Marian.

 

Contactat telefonic, liderul democrat-liberalilor din Carei, Florin Gal, a negat cu vehemenţă acuzele ce i se aduc, afirmând că totul este o înscenare.

 

"Nu îmi vine să cred că au ajuns până aici! Chiar acum voi merge la poliţie să clarific situaţia” - a răbufnit Florin Gal. El ocupă funcţia de director coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi este membru în Comisia de Disciplină a Organizaţiei de Tineret a PD-L la nivel naţional.

Tags: cort  electoral  psd  
1335 vizite
Distribuie pe