Locale Altele
Miercuri, 23 Iunie 2021
Mie, 23 Iun 2021
Holdiş depune plângere penală împotriva „agresorilor” de la Racşa
Florin Răchitan  - Joi, 9 Septembrie 2010

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Democrat-Liberal, deputatul Ioan Holdiş, a convocat joi dimineaţa o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu evenimentele care au avut loc la Racşa în ziua precedentă, din care a ieşit destul de „şifonat”.

Conform propriilor declaraţii, deputatul PDL a fost însoţit la Racşa de un grup de 12 membri ai Biroului Permanent Judeţean al partidului, cu scopul de a participa la un miting electoral anunţat cu o săptămână înainte, pentru susţinerea candidatului „portocaliu” la postul de primar al comunei la alegerile locale ce se vor desfăşura duminică.

Aparent, programarea mitingului electoral al PDL în aceeaşi zi cu cea a vizitei la Racşa a preşedintelui PSD Victor Ponta a fost o întâmplare şi nu ar fi trebuit să aibă urmări negative, iar deputatul Holdiş susţine că aveau de gând să plece înainte de sosirea liderilor naţionali şi judeţeni ai PSD, tocmai pentru a nu crea probleme.

Tot Holdiş susţine, însă, că ceea ce s-a petrecut cu puţin timp înainte de sosirea lui Ponta a fost a acţiune premeditată şi programată în seara precedentă „într-un birou, de nişte oameni foarte importanţi din PSD”, după cum s-a exprimat deputatul PDL-ist, promiţând doar că va oferi informaţii suplimentare „la momentul potrivit”.

El se arată surprins de imaginea de agresor în care a fost prezentat în presă imediat după incidente, susţinând că nu a lovit pe nimeni niciodată şi, dimpotrivă, el a primit o palmă de la un cetăţean în vârstă pe care l-a identificat ca fiind Vasile Bălaj, tatăl actualului primar interimar al comunei Racşa, Toader Bălaj.

„De când sunt deputat, am primit în audienţă mulţi răcşeni care mi s-au plâns de situaţia de acolo, dar până ieri (miercuri n.r.) nu mi-a venit să cred că într-o localitate din România europeană a secolului XXI se poate întâmpla aşa ceva” – a declarat Ioan Holdiş.

În opinia sa, peste Racşa stăpâneşte actualul candidat al PSD pentru Primăria Racşa, Toma Betea, care are un „comando” de infractori şi evazionişti, pe care îi conduce prin şantaj, aceştia ascultându-i orbeşte toate ordinele. Din ceea ce a văzut la faţa locului, Ioan Holdiş a tras concluzia că membrii acestui „comandou” erau în stare de ebrietate atunci când l-au atacat şi au inventat povestea cu palma pe care deputatul ar fi dat-o fiului candidatului PSD-ist la Primărie, Vasile Betea.

„Acestea sunt tacticile PSD-iştilor. De când am anunţat lista cu candidaţii noştri pentru Primărie şi Consiliul Local, aceştia se confruntă cu intimidări repetate, unuia dintre ei i-au spart şi cabana de vacanţă” – a declarat Ioan Holdiş, care, totuşi, nu a putut să ofere dovezi în legătură cu identitatea spărgătorilor, dar a ţinut să-l felicite pe candidatul PDL la Primărie, Petru Betea, „un tânăr care provine dintr-o familie serioasă”, pentru curajul de a-şi asuma această sarcină.

În cadrul conferinţei de presă, Ioan Holdiş a anunţat că va depune plângere la Poliţie împotriva celui pe care îl consideră agresorul său, Vasile Bălaj, precum şi împotriva grupului cu care s-a confruntat la Racşa.

Se pare că nici Victor Ponta nu va scăpa de supărarea PDL-iştilor, Holdiş anunţând că se consultă cu cei din conducerea naţională a partidului său pentru a hotărî ce măsuri politice vor lua împotriva celui pe care l-a descris ca fiind „purtător de geantă” şi „preşedinte-marionetă”, care „a instigat la violenţă, în direct, la emisiunea de miercuri seara de la Antena 3”, după ce „s-a ascuns prin Racşa până a plecat de acolo delegaţia PDL-ului”.

1315 vizite
Distribuie pe