Locale Altele
Joi, 11 August 2022
Joi, 11 Aug 2022
Ciprian Ardelean, noul președinte al Organizației Județene de Tineret PSD
Ioana Gavrău  - Sambata, 25 Septembrie 2010
Peste 250 de membri ai Organizației Județene de Tineret a Partidului Social Democrat Satu Mare au participat sâmbătă la o conferință, în cadrul căreia s-a ales noul președinte. Ciprian Ardelean a fost votat în unanimitate. Tot acolo s-a prezentat și planul de bătaie pentru perioada următoare.
 

Sala de ședințe a Muzeului Județean Satu Mare a fost umplută la refuz de tinerii care fac parte din Organizația Județeană de Tineret a PSD Satu Mare.

Ședința a fost condusă de deputatul PSD Gheorghe Ciocan, în prezidiu fiind prezent și senatorul Valer Marian. Înainte de votare, fiecare dintre aceștia a susținut câte un scurt discurs.



„Nu pot să nu remarc numărul mare al tinerilor prezenţi aici. Sunt bucuros că organizația din Satu Mare are un număr atât de mare de membri“, a spus deputatul Gheorghe Ciocan.

Tot sâmbătă s-au prezentat activitățile din ultimii patru ani, acțiunile la care au participat tinerii pesediști. „Am fost prezenți în tot județul. Acest lucru s-a văzut în toate campaniile pe care le-am întreprins“, a spus Ciprian Ardelean.


El a obținut 226 de voturi, fiind ales în unanimitate în fruntea Organizaţiei de Tineret a PSD.
3413 vizite
Distribuie pe