Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Deputatul Holdiş susţine că nu are nici o legătură cu Lotul Halmeu
Florin Răchitan  - Joi, 18 August 2011

După ce data trecută nu s-a prezentat la Tribunal, motivând că era în concediu, deputatul PD-L Ioan Holdiş a fost audiat joi, în calitate de martor, într-un nou termen în procesul „Mită la Vama Halmeu”.

În acest dosar, fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, este acuzată că ar fi plătit 130.000 de euro pentru fi numită în postul respectiv, prin intermediul unui om de afaceri clujean, învinuit şi el pentru trafic de influenţă.

 

Deoarece în audierile precedente, unii dintre învinuiţi au declarat că banii ar fi ajuns la un partid, judecătorul de caz l-a citat ca martor pe deputatul Ioan Holdiş, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat-Liberal.

 

Acesta a declarat însă, în faţa judecătorului, că nici el şi nici PD-L nu au vreo legătură cu „Lotul Halmeu”, deoarece numirea Nicoletei Dobrescu în funcţia de şefă a Vămii Halmeu s-a făcut la propunerea PSD, pe vremea în care acest partid era în coaliţia de guvernare.
 

 

Holdiş a precizat că nu a făcut nici o intervenţie pentru numirea sau susţinerea Nicoletei Dobrescu în postul de conducere de la vamă, în condiţiile în care, conform protocolului politic, acest post revenea PSD-ului.

1555 vizite
Distribuie pe