
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Potrivit listei prezentate de premierul desemnat Victor Ponta, sătmăreanul Ovidiu Silaghi este propus pentru postul de ministru al Transporturilor în guvernul interimar care trebuie să conducă România până la alegerile parlamentare.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Naţional Liberal a mai fost ministru al IMM-urilor în Guvernul Tăriceanu.
Silaghi este membru al PNL din ianuarie 1990, unde a deţinut mai multe funcţii, printre care preşedinte al TNL Satu Mare, vicepreşedinte al BPT PNL Satu Mare, iar din 2001 este preşedinte PNL Satu Mare.
A fost membru al Parlamentului European din ianuarie 2007 şi până în aprilie 2007, deputat de Satu Mare în Parlamentul României în perioada 2004-2008 şi membru în Comisia de buget, finanţe şi bănci, în Comisia pieţei de capital şi Comisia de industrii şi servicii.
De asemenea, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Control Bugetar din Parlamentul European şi membru al Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European. Cunoaşte limbile engleză, franceză, italiană şi maghiară.
Din 2002, Ioan Ovidiu Silaghi este membru al Club Rotary, o organizaţie a oamenilor de afaceri şi a reprezentanţilor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare.
Sătmărenii cântă imnul național în autocarele care-i duc la mitingul PSD din București - VIDEO
Horea Anderco internat la Psihiatrie?
Tinerii au luat locul “greilor” pe lista candidaților PSD Satu Mare pentru alegerile parlamentare
Alegeri locale în judeţul Satu Mare
O tânără din Carei, Olah Emese, este noul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca
Petre Mureşan va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Consulat al Ucrainei la Satu Mare
Ioan Tibil este noul preşedinte al PDL Negreşti Oaş
Dorel Coica este noul primar
Călin Popescu Tăriceanu: “În procente, ALDE Satu Mare este cea mai puternică organizație din țară”
Demonstraţie de amploare împotriva lui Băsescu la Satu Mare
Valer Marian e senator; Erdei, Varga, Buda, Ciocan şi Holdiş - deputaţi
Un oşan în Parlamentul European
Sătmăreanca Ioana Bran este noul secretar al Camerei Deputaților
Componența noului Consiliu Județean și Consiliu Local
Senatorul Valer Marian îi cere explicaţii şefului Poliţiei
Radu Giurcă va fi noul prefect al judeţului Satu Mare
Sătmarul e pierdut! – FUNNY VIDEO
Sătmăreanca Ioana Bran va fi noul ministru al Tineretului și Sportului
Surprize-surprize la desemnarea candidaţilor UDMR pentru Parlament