Cu alură de ursuleţ simpatic şi stil de vorbire prin care imită mereu, cu o doză mare de ironie, dar prea subtilă pentru ţintele sale, limbajul de lemn folosit de politicieni, funcţionari, culturnici sau ziarişti, Butka Gergő este o prezenţă neobişnuită la Satu Mare, picat aici parcă din vreo metropolă unde cu siguranţă şi-ar găsi mai bine locul. Însă el candidează pentru Consiliul Local din partea UDMR, iar acesta nu e doar un moft al lui.

Fiind amici de o bună bucată de vreme şi chiar colaboratori la unele proiecte, nu ne-a fost greu să încropim într-o dimineaţă somnoroasă ca toate celalalte, la Red Hat Cafe, un „interviu” mai pe gustul nostru şi promitem că nu vom mai repeta figura, că ştim că asta nu prea ţine în Sătmar.

Rep. – Bei limonadă, ca hipsterii?

B.G. – E unul dintre puţinele momente de răsfăţ ale mele într-o zi de muncă, aşa că nu mă lua prea tare cu de-astea! Berea o bem după ce rezolv şi ultima comandă de anvelope pentru … (adăugaţi aici numele oricărui patron de firmă cu flotă mare de maşini din Satu Mare), adică mai spre seară.

Rep. – Cu asta te ocupi toată ziua?

B.G. – Dap. De când a deschis tatăl meu magazinul de anvelope, care a devenit între timp una dintre cele mai cunoscute firme specializate pe aşa ceva, cu tot cu servicii conexe, (GerBog n.r.) visez anvelope şi noaptea. N-o să uit în veci cum am vândut prima anvelopă în vacanţa de vară dintre clasele a VII-a şi a VIII-a. De-atunci am muncit la firmă în fiecare vacanţă, până am terminat liceul, altfel n-aş fi avut bani de Balaton.

Rep. – După liceu ai scăpat pentru o vreme…

B.G. – Da, am plecat la Cluj, la Studii Europene, pe vremea când facultăţile încă mai aveau ceva valoare. Acolo am gustat din plin viaţa boemă, ce nu s-a limitat doar la petreceri până-n zori şi aruncatul televizorului afară pe geamul căminului studenţesc, ci şi, de exemplu, în „excursii” în fosta Iugoslavie, fix când era războiul în toi. Mă credeam corespondent de război, dar, de fapt, n-am prea scris nimic de acolo, doar am vrut să văd cum e. Apoi m-am băgat în echipa de campanie electorală a lui Peter Eckstein-Kovacs, când a candidat el la Primăria Clujului, că el e unul dintre puţinii politicieni pe care-i iau în serios.

Rep. – Apoi tot între anvelope te-ai trezit…

B.G. – Da, chestia e că am scris o lucrare de diplomă cu subiect de-ăla fancy, Societatea Informaţională, dar Masteratul nu l-am mai susţinut, fiindcă examenul era la aceeaşi oră la care eu aveam întâlnire cu un client important în business-ul de anvelope, aşa că mi-am băgat ceva în Masterat şi am venit acasă.

Rep. – Şi aici îţi place între anvelope?

B.G. – E greu de explicat, dar la fel cum alţii sunt pasionaţi de scris dume pe SM Online sau de strigat „Bună seaaaaaaraaaa Satu Mareeeeee” pe scenă, aşa poate fi şi asta o activitate incitantă. Mă fascinează cum nişte amărâte de anvelope făcute din cauciuc pot să reflecte calităţile, defectele sau stereotipiile legate de naţiunile care le produc. Anvelopele Michelin, de exemplu, sunt comode şi rafinate, ca Franţa, în timp ce anvelopele Yokohama sunt de încredere maximă pentru orice sporturi extreme motorizate, ca japonezii.

Iar conducerea unei afaceri de familie sau măcar a unei părţi a ei şi satisfacţiile pe care le oferă rezultatele obţinute sunt experienţe ce nu pot fi comparate cu norma realizată de un muncitor la bandă, sau chiar de un academician care înşiră pe tablă toate teoremele posibile ale lui Euclid, doar-doar va reuşi s-o impresioneze pe studenta ochelaristă din primul rând de bănci al amfiteatrului.

 

Rep. – Totuşi, cunoscându-te de ceva vreme, îmi dau seama că nu prea poţi să şezi pe c…, adică nu-ţi ajunge treaba asta cu anvelopele. Te bagi în tot felul de chestii…

 

B.G. – E adevărat, o altă pasiune a mea, legată oarecum de domeniul în care lucrez, este sportul motorizat de orice fel, mai ales raliurile. Am participat personal la câteva raliuri pe trasee montane şi în ultimii şase ani am organizat nu mai puţin de 40 de evenimente ce implicau maşini şi şofat, începând de la probele de îndemânare pentru femei, de 8 Martie, până la binecunoscutul Drag Racing, ce are loc în fiecare vară pe pista Aeroportului Satu Mare.
  

Mă interesează şi sporturile extreme, mă rog, formele mai light, ce pot fi practicate fără probleme şi în oraş. Chiar recent am organizat o competiţie de skateboard pe terenul din Micro 15, unde i-am adunat pe toţi puştanii care, de obicei, sunt alungaţi de miliţieni de pe treptele de marmură din Centrul Nou.

 

Rep. – În ultimii ani te-ai remarcat şi ca blogger bolund, că trebuia musai să te apuci să scrii măscări. Am auzit că după primele tale articole de pe www.sracok.ro, la care am colaborat şi noi, umblau ungurii radicali după tine prin oraş, să te bată.

 

B.G. – Da, la fel cum vă suduiau pe voi românii verzi la comentarii. Blogul a făcut vâlvă la vremea respectivă, a fost ca şi cum am fi aruncat un pietroi în mijlocul unui iaz în care orăcăiau broaştele în linişte şi pace. Ştiam din experienţă că umorul şi ironia prin care atragem atenţia asupra propriilor noastre slăbiciuni şi defecte dor mai tare decât orice înjurătură aruncată primarului, UDMR-ului sau altor grupuri ce ne influenţează vieţile în mod mai mult sau mai puţin direct. Lansarea blogului a fost una dintre încercările acelea prin care vreau să contribui personal la un fel de „refresh” nu numai al administraţiei locale, dar al întregii comunităţi din acest orăşel de provincie.

 

Rep. – Şi până la urmă te-ai băgat în gaşca lor…

 

B.G. – După ce am făcut eu pe viteazul pe blog, m-au căutat băieţii de la UDMR şi mi-au făcut o ofertă în legătură cu organizarea Zilelor Maghiare Partium, să fac eu ceva concret, nu doar să-mi umble gura. Atunci am organizat, anul trecut, primul concurs de acrobaţie pentru bikeri, pe un teren construit special în Centrul Nou. A fost o chestie absolut nouă în şirul de programe caracterizate până atunci de ideea de „Hai să ne simţim bine împreună în Kossuth Kert, cu bunica, soacra, căţelul şi Pistike, ca să arătăm că noi dăinuim de-a pururi pe pământul strămoşesc”, iar succesul a fost pe măsură.
 

 

Rep. – Totuşi, de pe şaua de Mountain Bike şi de la concerte de muzică alternativă hip-hop-folk ungurească până în Consiliul Local e cale lungă. Cum de ţi-a venit ideea asta, că doar tu n-ai nevoie să-ţi facă Primăria echipă de fotbal sau de handbal, ca să ai şi tu o misiune în viaţă?

 

B.G. – E tot rezultatul atitudinii de „Hai să şi facem ceva, nu doar să dăm din gură”! Politica în sine nu mă interesează, voi fugi ca dracu’ de tămâie de declaraţiile date la costum şi cravată, însă am nişte idei pe care aş vrea să le pun în practică şi consider că un loc în  Consiliul Local ar putea fi o rampă de lansare pentru aceste idei.

 

Rep. – Ce idei?

 

B.G. – De la chestii simple şi relativ uşor de făcut, fără prea mulţi bani, ca de exemplu rotunjirea bordurilor pentru a permite accesul cărucioarelor pentru copii sau al persoanelor cu dizabilităţi pe trotuare până la elaborarea unei strategii generale de dezvoltare a oraşului, în cadrul căreia să stabilim nişte obiective clare, să ştim exact ce anume vrem să realizăm până în 2020, de exemplu.

 

Trebuie să ne creăm un brand propriu de oraş, să dezvoltăm turismul de evenimente şi să atragem atenţia opiniei publice naţionale asupra noastră, să nu ne mai confunde nimeni cu Baia Mare. E destul dacă luăm exemplu de la oraşe precum Sibiu sau Cluj, să învăţăm cum au reuşit ele să se remarce la nivel regional, naţional sau chiar internaţional.

 

De asemenea, mă gândesc să propun nişte proiecte de hotărâre pentru eficientizarea cheltuirii banilor publici. O metodă pentru asta ar fi auditarea tuturor lucrărilor publice de către firme de specialitate, după criterii foarte stricte, aşa cum se face la Cluj, de exemplu. Aşa s-ar preveni cheltuirea aiurea a unor sume mari pentru lucrări făcute de mântuială.

 

Totodată, aş propune şi aşa-numite acţiuni de mystery client, prin care să se testeze eficienţa cu care aparatul administrativ al Primăriei răspunde la solicitările cetăţenilor sau colaboratorilor. Bineînţeles, aceste acţiuni nu ar avea nici un rost dacă nu ar fi prevăzute măsuri de sancţionare a funcţionarilor care nu-şi fac treaba cum se cuvine.

De-altfel, am şi făcut un site pe tema asta, www.gergo.ro, unde am scris cam tot ce vreau să fac eu în Consiliul Local, româneşte şi ungureşte, şi acolo aştept şi mesaje, sesizări şi, mai puţin, înjurături.

 

Rep. – Mystery client, branding… Tu vorbeşti de nave spaţiale, când noi umblăm cu ştrafu’ în gropile de pe uliţa Sătmărelului. Înţeleg că asemenea măsuri ar fi de mare ajutor pentru partea activă a societăţii, pentru tineri întreprinzători care ar vrea să facă ceva în oraşul acesta, dar administratoarea blocului meu din Micro 14, doamna Ţuţuraş, te-ar întreba acum de ce nu te gândeşti şi la cei cărora le-a tăiat Boc pensiile şi salariile, să „salveze” România, iar acum Ponta le dă înapoi cu ţârâita?

 

B.G. – Chestiile astea se leagă între ele. Dacă se pune la punct economia şi administraţia oraşului, dacă atragem investitori şi turişti, asta e bine şi pentru categoriile sociale la care faci tu referire. Iar doamnei Ţuţuraş sigur i-aş propune să fie un fel de responsabilă de bloc sau de cartier, alături de alţi pensionari, şi să ţină legătura cu unul sau mai mulţi consilieri locali, pe care să-i informeze în permanenţă despre toate problemele apărute şi să le organizeze audienţe periodice, chiar în cartier, cu cetăţenii.

 

Se pare că acest sistem funcţionează foarte bine la Oradea, fiind preluat din ţările occidentale, deci nu trebuie să inventăm noi gaura din gogoaşă. Iar în acest fel şi consilierii locali ar răspunde chiar în faţa celor care i-au ales, nu ar fi doar nişte marionete care să ridice mâinile la şedinţe ori să se certe pe lungimea catargului pe care cineva vrea să pună un mega-drapel în faţa Finanţelor.
  

Rep. – Pentru asta va trebui să colaborezi şi cu românii din consiliu. De obicei, când un român este întrebat ceva în legătură cu ungurii, îşi începe fraza cu „Eu n-am nimic cu ei, dar…”. Tu cum răspunzi dacă te întreb acelaşi lucru, dar invers?

 

B.G. – În calitate de director de vânzări la firmă, colaborez zilnic cu clienţi români, maghiari şi germani. Cu fiecare vorbesc în limba sa maternă şi ne mai trimitem şi SMS-uri de Paştele Ortodox şi Catolic. În Consiliul Local m-aş fi bucurat să pot să colaborez cu Adi Pop (preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL n.r.), având în vedere că am demarat noi nişte proiecte împreună şi suntem amici, dar se pare că ai lui l-au cam pus pe tuşă, nu ştiu de ce.

 

Îmi plac, de asemenea, băieţii de la PNDC. Din câte ştiu, ei cam toţi sunt întreprinzători cunoscuţi şi respectaţi în Satu Mare, oameni independenţi, care n-au nevoie să paraziteze bugetul oraşului pentru a „reuşi în viaţă”. Cu ei mi-ar face plăcere să lucrez, aşa că le ţin pumnii să intre în Consiliul Local, să fim colegi.

 

Rep. – Ziceai ceva de probleme de familie. Ce probleme?

 

B.G. – Sunt mai degrabă bucurii. Soţia mea trebuie să dea naştere în aceste zile primului nostru copil, aşa că bănuiesc că mi se va ierta dacă nu voi sta să număr procente din sondaje de opinie şi să fac calcule electorale.

 

Rep. – Felicitări! Noa, pe chestia asta poţi să dai tu cafeaua. Apoi, după fericitul eveniment, trecem pe pălincă.

 

B.G. – OK. Cristi, mennyit fizetek?