Locale Altele
Marti, 5 Iulie 2022
Marti, 5 Iul 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
PDL-iştii se simt persecutaţi de noua putere
Florin Răchitan  - Vineri, 13 Iulie 2012

„ADN-ul comunist se perpetuează şi se transmite şi la administraţia locală”. Cu această afirmaţie a început preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a Partidului Democrat-Liberal, Adrian Cozma, prezentarea unor cazuri pe care le consideră abuzuri ale noii puteri împotriva reprezentanţilor formaţiunii sale politice.

 

El a vorbit despre aceste presupuse abuzuri în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri la sediul PD-L împreună cu vicepreşedintele organizaţiei locale din Păuleşti a acestui partid, Zenoviu Bontea, fost candidat la primăria comunei respective.

 

După trecerea în revistă a evenimentelor din ultima perioadă de la nivel naţional şi după ce a luat apărarea preşedintelui Traian Băsescu folosind expresiile promovate intens de acesta şi conducerea centrală a PD-L, precum „lovitură de stat”, „atac la democraţie”, „moartea statului de drept” etc, Adrian Cozma a prezentat ceea ce a denumit Top 4 al abuzurilor noii puteri la nivelul judeţului Satu Mare.

 

El a făcut referire la problemele şi scandalurile din jurul constituirii noilor consilii locale şi al alegerii viceprimarilor la Păuleşti, Călineşti-Oaş şi Medieşu Aurit, susţinând că întârzierile mari din acest proces s-au datorat şicanărilor repetate ale Prefecturii Satu Mare, ca a încălcat astfel principiul imparţialităţii politice.

 

Ca dovadă a implicării politice a Instituţiei Prefectului chiar în campania electorală, Adrian Cozma a prezentat un proces verbal al Direcţiei Sanitar-Veterinare în care se precizează că inspectorii au fost trimişi în control la magazinul candidatului PD-L la Primăria Racşa, Ioan Şipoş, în urma unei sesizări din partea Prefecturii.

 

În opinia lui liderului tineretului PDL-ist, asemenea controale au făcut parte din arsenalul noii puteri pentru a-i intimida pe candidaţii partidului portocaliu, cu scopul de a-i face să renunţe la candidaturi.

1362 vizite
Distribuie pe