Aceasta nu este o după-amiază obişnuită de duminică. În această zi ni s-a oferit din nou şansa de a decide noi înşine viitorul nostru prin posibilitatea de a alege între păstrarea la putere a actualului preşedinte al ţării sau renunţarea la el.
Celor care încă nu au ajuns la secţiile de votare, le reamintim că acestea sunt deschise până la ora 23, de aceea mai au timp destul să-şi exercite dreptul de vot toţi cei care se relaxează în ştranduri sau în spaţiile verzi.
Pentru cei nehotărâţi, transcriem interviul acordat telefonic de preşedintele Organizaţiei Judeţene a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, furnizat de biroul de presă al acestei formaţiuni politice, în traducerea SM Online:
Rep. – Domnule preşedinte, aţi votat deja?
Csehi Arpad – Bineînţeles, deoarece acesta este dreptul meu cetăţenesc fundamental, iar eu doresc să îmi exprim opţiunile ce privesc soarta mea şi a celor dragi mie la orice scrutin, indiferent că e vorba de alegeri locale, parlamentare sau referendum.
Rep. – Ce le transmiteţi celor care încă se confruntă cu dilema „a vota sau a nu vota”?
Csehi Arpad – Dacă aşa se pune întrebarea, răspunsul meu este, fără îndoială, „a vota”. Ştiu că fiecare cetăţean al acestei ţări are propria opinie despre situaţia actuală, iar prin participarea la vot poate să-şi exprime oficial această opinie.
Rep. – Cum să votăm noi, etnicii maghiari?
Csehi Arpad – Este evident că nu putem să obligăm pe nimeni la nimic, dar sfatul meu pentru conaţionalii mei este să se prezinte la vot, iar în intimitatea cabinei de vot pot să asculte cu toţii de propria conştiinţă şi să voteze în consecinţă.