Locale Altele
Joi, 23 Septembrie 2021
Joi, 23 Sept 2021
Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi-a prezentat candidaţii
Florin Răchitan  - Joi, 8 Noiembrie 2012

Fondat de Tokes Laszlo şi lansat ca o formaţiune politică ce vrea să concureze UDMR, Partidul Popular Maghiar din Transilvania i-a prezentat joi pe trei dintre candidaţii săi pentru Parlament în colegiile electorale din judeţul Satu Mare. Aceştia au făcut referiri la principiile de bază ale ideologiei partidului lor şi la ţelurile politice pentru care încearcă să atragă o parte a electoratului maghiar.

 

Astfel, candidatul PPMT pentru Colegiul 2 Senat, Magyar Karoly Marton, candidata pentru Colegiul 4 Camera Deputaţilor, Konglovits Eva, şi candidatul pentru Colegiul 5 Camera Deputaţilor, Katona Jozsef, au vorbit despre principalele 3 obiective pe care şi le-a trasat partidul ca priorităţi pe care le va promova în cazul în care reprezentanţii acestuia vor ajunge în Parlament.

 

Cele trei obiective sunt euro-transilvanismul - adică îmbinarea valorilor europene cu cele tradiţionale ardelene; federalismul – adică descentralizarea administraţiei publice la nivel de regiuni istorice, care ar urma să constituie adevăratele euroregiuni; autonomie – adică instituirea unei autonomii teritoriale pentru Secuime, a unei autonomii culturale pentru toţi maghiarii din Transilvania şi a unei autonomii speciale pentru maghiarii din judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj.

 

La rândul lui, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PPMT, Reszler Janos, a explicat conceptul pragului alternativ de acces în Parlament, pe care se bazează în perspectiva alegerilor din 9 decembrie, subliniind faptul că aceasta este o şansă istorică pentru toţi maghiarii din Ardeal, care au acum ocazia să fie reprezentaţi nu doar de unul, ci de două partide în Parlamentul României, PPMT urmând să-şi asume rolul de voce alternativă în apărarea intereselor comunităţii maghiare.

 

Potrivit sistemului alternativ, candidaţii PPMT ar avea şansa să intre în Parlament dacă cel puţin 6 dintre ei obţin cele mai multe voturi în diferite colegii electorale pentru Camera Deputaţilor, iar alţi trei se situează pe primele locuri pe colegiile în care candidează pentru Senat. În acest caz nu e nevoie nici ca PPMT să treacă de pragul electoral de 5% şi nici ca cei 6 + 3  reprezentanţi ai săi să obţină majoritatea absolută a voturilor în colegiile lor.

 

Tot în cadrul conferinţei de presă de joi, candidaţii PPMT şi-au exprimat solidaritatea cu cele câteva sute de persoane din judeţul Satu Mare care şi-au oferit semnăturile, la începutul anului trecut, pentru înregistrarea oficială a acestui partid la Tribunal şi care acum sunt supuse la o anchetă a Poliţiei, în urma unei plângeri penale depuse la Procuratură de reclamanţi anonimi şi prin care semnatarii sunt acuzaţi că ar fi primit mită.

 

„Imaginaţi-vă ce înseamnă să apară seara o maşină a Poliţiei la poarta unei gospodării simple din satul Pelişor sau Agriş, iar poliţiştii să-i înmâneze o citaţie lui Feri bacsi sau tanti Erzsike, să se prezinte dimineaţa, la prima oră, pentru a da explicaţii în legătură cu ce au semnat în urmă cu un an şi jumătate şi să dovedească faptul că nu au luat şpagă pentru semnăturile lor” – a declarat preşedintele PPMT, Reszler Janos.

1111 vizite
Distribuie pe