Locale Altele
Duminica, 9 Mai 2021
Dum, 9 Mai 2021
Sprijin necondiţionat pentru USL în Gherţa Mică
USL Satu Mare  - Joi, 29 Noiembrie 2012

Peste 1500 de persoane au fost prezente joi în târgul din Gherţa Mică şi au ascultat oferta electorală a candidaţilor USL. Valer Marian, candidat în Colegiul 1 la Senat, şi Nicolae Bura, candidat în Colegiul 1 la Camera Deputaţilor, au discutat peste o oră cu oşenii, care i-au asigurat atât pe Nicolae Bura, fiu al comunei, cât şi pe senatorul Valer Marian, de sprijin necondiţionat la alegerile din 9 decembrie.


Principalele probleme cu care se confruntă Ţara Oaşului au ajuns la urechile celor doi candidaţi direct din gura oşenilor, care şi-au exprimat regretul pentru eşecul proiectului legislativ de protecţie a tradiţionalei producţii de pălincă şi şi-au manifestat speranţa că cei doi parlamentari vor susţine, de la Bucureşti, marile proiecte de infrastructură din Oaş, precum Autostrada Ţării Oaşului sau finalizarea construcţiei staţiunii de schi de la Luna Şes.
 

 

Oşenii le-au arătat celor doi candidaţi şi staff-ului de campanie, din care au făcut parte deputatul Gheorghe Ciocan, dar şi reprezentanţi ai USL din Oaş, că nu au uitat anii de guvernare portocalie. Un oşan s-a oferit să-i cumpere Andreei Paul (Vass) două mături din propriii lui bani. "Dă-i două mături lui Vass, să vedem dacă ştie să măture, le plătesc eu" - i-a spus un oşan unui vânzător de mături din târg, la trecerea grupului ARD prin zonă.
 

 

Candidaţii le-au făcut cunoscute oşenilor şi măsurile propuse de USL pentru revigorarea economiei din Oaş. "Vom sprijini înfiinţarea unor depozite pentru legume şi fructe care să permită păstrarea producţiei în condiţii optime, la standarde europene. Vom sprijini cu subvenţii europene şi producţia agricolă" - le-au spus cei doi candidaţi oşenilor interesaţi de viitorul Ţării Oaşului.
 

1511 vizite
Distribuie pe