Majoritatea celor care citesc acest articol pe site sunt prea tineri pentru a-şi aminti ceva despre zilele Revoluţiei din 1989.
 
Pentru ei, Revoluţia înseamnă un şir de poze şi filmuleţe stângace pe youtube despre ultimul discurs al lui Ceauşescu sau montaje superficiale cu fotografii din arhivă, pe fundal muzical folk. Despre Epoca de Aur au auzit de la părinţii lor, foşti muncitori în marile întreprinderi socialiste, looseri ai capitalismului sălbatic, nostalgici după vremurile în care statul le asigura un apartament rece într-un cartier în care copiii lor au crescut pe ritmuri de manele.

Cei din generaţia „decreţeilor”, cei care au făcut efectiv Revoluţia, nu vor uita însă niciodată semnul victoriei pe care îl făceau cu mâna toţi oamenii care se întâlneau pe stradă în acele zile nebune, sentimentul irepetabil de mândrie pe care îl simţeam cu toţii atunci când încă nu eram consideraţi pleava Europei, dimpotrivă.

Pornită din scânteia aprinsă de un pastor reformat îndărătnic şi încăpăţânat, care s-a împotrivit ditamai regimului totalitar, flama a cuprins în câteva zile toată ţara şi a fost nevoie de nebunia şi eroismul unor studenţi şi bişniţari sudişti, care au construit prima baricadă în faţa hotelului Intercontinental de la Bucureşti, pentru ca întregul sistem să se prăbuşească peste noapte. Peste noaptea de 21 spre 22 decembrie.
 
La Satu Mare au fost momente mai mult comice decât eroice, dar participanţii la demonstraţia din Centrul Nou din 22 decembrie şi-au asumat riscuri la fel de mari ca revoluţionarii din toată ţara. Cei care au fost acolo îşi mai amintesc, poate, lista mult prea lungă cu numele membrilor primului Consiliu al Frontului Salvării Naţionale, o adunătură ad-hoc de intelectuali, muncitori şi militari, infiltrată cu destule „cadre de nădejde” ale vechiului regim, care ulterior au devenit personalităţi ale vieţii politice, culturale şi economice a judeţului, în dauna fraierilor care aplaudau din ce în ce mai stins la auzul numelor lor, acolo, în piaţa din faţa Palatului Administrativ.

Şi totuşi… Revoluţia a fost şi a lor, nu doar a şmecherilor care au acaparat-o ulterior, nu doar a celor care alcătuiesc în aceste zile guvernul „la mişto”, împărţind frăţeşte banul public între baroni locali şi piţipoance ajunse în fruntea Parlamentului şi ministerelor.

De moştenirea Revoluţiei se bucură şi cei care au acum posibilitatea să citească aceste rânduri, ceea ce ar fi fost absolut imposibil în urmă cu 19 ani, nu neapărat din cauza faptului că atunci încă nu se inventase Internetul.

De ceea ce ne-a adus Revoluţia se pot bucura acum şi adolescenţii care vor viziona videoclipul de mai jos, difuzat în premieră la Televiziunea Română Liberă în ziua de 29 decembrie 1989, măcar să vadă şi ei cum arăta o bombă sexy în socialism. Şi pentru asta au murit tineri ca ei în Decembrie 1989.