Locale Altele
Joi, 6 Mai 2021
Joi, 6 Mai 2021
Bătaie cu pumni şi picioare, la meciul de rugby de la Arad - VIDEO
Evenimentul Zilei  - Luni, 12 Octombrie 2009
Bătaie ruptă parcă din filme între rugbyiştii arădeni şi timişeni, în cadrul meciului disputat duminică după masă, la Arad, între echipele CSU Arad – RCM Timişoara. Partida conta în Cupa Europei centrale şi de Est.

În minutul 23, la 10-3 şi cu echipa gazdă dominând tactic meciul, s-a iscat o bătaie generală,  în care componenţii celor două formaţii, inclusiv rezervele, şi-au cărat pumni cu nemiluita.

Din primele date, se pare că oaspeţii au început să le care pumni şi picioare adversarilor.

Bătaia generală, care s-a transformat într-un adevărat măcel, a ţinut cam  5 minute, iar 2 rugbişti timişoreni şi unul arădean au ajuns la spital. Unul dintre jucătorii care au ajuns la spital, Daniel Stoica, a suferit o comoţie cerebrală.

Pe lângă răniţi, rezultatul bătăii a fost că Grindei şi Miu au fost eliminaţi. Bătaia generală de la mijlocul primei reprize l-a trimis pe Marian Grindei, cel mai puternic jucător al gazdelor în afara terenului. În aceste condiţii, partea a doua a jocului a fost în întregime la discreţia vizitatorilor, care au adunat nu mai puţin de şase eseuri.

Partida CSU Arad – RCM Timişoara s-a încheiat cu 16-42 (13-13).

Tags: rugby  arad  bataie  

REALITATEA.NET - VIDEO / Bătaie cum rar s-a mai văzut la un meci de rugby


1947 vizite
Distribuie pe