Locale Altele
Luni, 27 Septembrie 2021
Luni, 27 Sept 2021
Fermierii cu plantaţii afectate de secetă pot să ceară despăgubiri
Prefectura Satu Mare  - Marti, 25 August 2015

În urma fenomenelor meteorologice intervenite în ultima perioadă au fost afectate de secetă majoritatea culturilor agricole din județ.

Prefectul Eugeniu Avram a convocat marţi la cabinetul său o şedinţă pe această temă cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniul agriculturii.

Discuţiile au fost axate pe elaborarea unui plan de acţiune unitar la nivel judeţean a comisiilor care vor evalua pagubele agricole produse de secetă.

Pentru a realiza o evaluare cât mai eficientă se vor parcurge etapele de mai jos:

Fermierii și producătorii agricoli care au culturile afectate de secetă se pot prezenta la primăria unității administrativ-teritoriale unde este amplasată exploatația agricolă și completează înștiințarea, model care se află la primărie. Reprezentanţii primăriei vor centraliza cererile primite, care se realizează distinct pentru persoane fizice și juridice.

Cele două centralizatoare se transmit în formatul prevăzut de legislaţie, respectiv Anexa II la Dispoziţia Comună privind procedurile de raportare în cazul apariţiei sau producerii unor situaţii de urgenţă către ISU Someş Satu Mare, Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Satu Mare (DAJ) şi Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare, iar mai apoi se va pregăti documentaţia pentru comisia de constatare şi evaluare a pagubelor numită prin Ordin al Prefectului judeţului Satu Mare, respectiv procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi a centralizatorului de constatare şi evaluare a pagubelor conform machetei transmise de Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Satu Mare.

Miercuri, de la ora 08.30, prefectul Eugeniu Avram a convocat în sala mare a Palatului Administrativ o şedinţă cu secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ şi cu responsabilii pentru situaţii de urgenţă din fiecare comună, în vederea prezentării planului de acţiune cu privire la această temă.

1073 vizite
Distribuie pe