Locale Altele
Marti, 28 Septembrie 2021
Marti, 28 Sept 2021
Începe evaluarea pagubelor provocate de secetă în judeţ
Florin Răchitan  - Miercuri, 26 August 2015

Prefectul Eugeniu Avram i-a convocat miercuri într-o şedinţă pe toţi secretarii primăriilor din judeţul Satu Mare pentru a-i informa în legătură cu acţiunea de evaluare a pagubelor provocate de secetă în culturile agricole.

În perioada următoare, două comisii formate din reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţiei Agricole se vor deplasa în teritoriu după un program stabilit cu două zile înainte pentru a evalua gradul în care au fost afectate culturile agricole. La vizitele pe teren sunt convocaţi şi fermierii.

Potrivit datelor prezentate de preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din judeţul Satu Mare, Ioan Pop, în medie cam jumătate din culturile agricole sunt compromise în întregul judeţ, dar sunt zone în care întreaga recoltă e distrusă. Cele mai afectate de secetă sunt terenurile agricole din Andrid şi Sanislău, dar şi o parte a terenurilor din zona Careiului şi Tăşnadului, adică exact acolo unde recoltele sunt, de obicei, cele mai bogate.

Deocamdată nu se ştie cum vor fi despăgubiţi proprietarii acestor terenuri. Comisiile de evaluare vor trimite rapoartele lor la Bucureşti, urmând ca Guvernul să decidă dacă le acordă fermierilor compensaţii financiare sau scutiri de taxe şi impozite.

1558 vizite
Distribuie pe