Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Adrian Cozma: ”Trebuie să ne facem un obicei din a cumpăra orice e Fabricat în Satu Mare”!
Cabinet Parlamentar Adrian Cozma  - Vineri, 9 Iulie 2021

Prezent la primul eveniment de anvergură organizat după pandemie la Castelul Karolyi din Carei, EXPO 2021 – Fabricat în Satu Mare, unde antreprenorii din diferite domenii de activitate au defilat pe podium ca sustinere pentru industria locală, în special industria textilă, deputatul liberal Adrian Cozma a lansat un mesaj de susținere a economiei autohtone.

Patriotismul înseamnă să susții activ comunitatea și țara. Satu Mare este un brand în sine și cu o bună popularizare a produselor noastre putem să dăm un impuls clar dezvoltării economiei locale.

Suntem în era tehnologiei, ajungem ușor dintr-un loc în altul și oamenii se vor așeza acolo unde vor găsi o viață bună. Aici avem terenuri fertile, suntem lângă două țări și putem să ne dezvoltăm sustenabil în perioada care vine. După ce legăm orașele cu o infrastructură mai bună, cu autostrada, vom putea să creștem economic, iar pe anumite domenii va conta foarte mult cât de bine ne vom dezvolta local. Avem aici un mare procesator al Europei, Unicarm, dar mai important e să se dezvolte afaceri mici de familie, care pot rezista și dacă apar probleme în economia mare. Avem oportunități în agricultură, în turism, HORECA, dar și în mica producție.

Sigur că trebuie să lăsăm și chiar să sprijinim intrarea de capital în județ, să aducem investitori care creează locuri de muncă și mă bucur când cineva vine în Satu Mare pentru a produce ceva, iar autoritățile locale trebuie să-i sprijine și chiar să le fie parteneri.

Totodată trebuie să ne gândim la antreprenorii locali care construiesc aici, reinvestesc profitul aici, trăiesc aici deci dezvoltă direct economia noastră. Ei sunt pilonii noștri de bază.

Unii dintre ei au avut probleme în această perioadă complicată și merită să-i ajutăm.

Stă în puterea noastră să lucrăm împreună ca să întoarcem din drum pierderile de locuri de muncă, să deschidem fabricile, magazinele, hotelurile, restaurantele, transporturile.

Trebuie să ne facem un obicei. Să cumpărăm fabricat în România, fabricat în Satu Mare în fiecare zi, oricât de mărunt ar fi acel lucru. Un kilogram de cireșe, o cămașă, o mobilă de bucătărie pentru casa ta, o carte. Orice.

Asta este solidaritatea de care noi, românii, vom da dovadă dacă lucrăm împreună. Cu banii noștri putem susține producția la noi acasă și locurile de muncă din România și din Satu Mare. Cu banii noștri susținem viitorul nostru și, mai ales, cel al copiilor noștri.

Sper să reușim să dăm viață acestor idei și acțiuni care să îmbunătățească activ mediul nostru local de afaceri pentru că dacă ei se dezvoltă, județul se dezvoltă și implicit fiecare dintre noi.

1717 vizite
Distribuie pe