Ardelenilor, în general, și sătmărenilor, în special, nu le este necunoscut ”factorul etnic” de care profită din când în când unii politicieni dornici să obțină sau să păstreze puterea în cadrul comunităților multiculturale specifice regiunii noastre, dar acest fenomen se manifestă surprinzător de frecvent și în zone mai dezvoltate și mai ”civilizate” ale lumii, precum Canada.

Situațiile prezintă uneori similitudini șocante, dar există și diferențe în atitudine și abordare, din care se poate învăța, dar în acest caz înțelepciunea și toleranța nu vin întotdeauna doar dinspre Vest spre Est, ci uneori și invers.

Să luăm exemplul uneia dintre așa-numitele provincii maritime ale Canadei (adică de pe țărmul Atlanticului), New Brunswick.

Oficial, aceasta este singura provincie bilingvă, în condițiile în care în Quebec limba oficială este franceza (cu anumite drepturi garantate pentru minoritatea anglofonă), iar restul provinciilor sunt oficial anglofone, cu drepturi garantate pentru francofoni.

Ca să fie mai clar (sau mai complicat ;)), ambele limbi sunt oficiale și egale la nivel federal (adică toate instituțiile federale deservesc cetățenii în ambele limbi), dar, datorită autonomiei de care beneficiază prin Constituție, fiecare provincie poate să aleagă una sau ambele limbi ca fiind oficiale pe propriile teritorii (adică serviciile autorităților provinciale sau locale sunt asigurate într-una din aceste limbi, dar cu respectarea unor drepturi specifice în comunicarea cu cetățenii care vorbesc cealaltă limbă). Mai mult, în teritoriile din Nord, nu mai puțin de nouă dialecte ale triburilor indigene au statut de limbă oficială, dar acum să nu intrăm atât de mult în detalii ;))

Revenind la oile noastre: datorită faptului că, din punct de vedere geografic, este printre cele mai apropiate regiuni de Europa, actuala provincie New Brunswick a fost printre primele colonizate pe continentul nord-american, mai ales de către francezi, începând cu secolul al XVI-lea. Între timp, balanța etnică a populației s-a inversat, după un val de refugiați loialiști britanici în timpul Războiului pentru Independență al vecinilor americani și mai multe influxuri de imigranți irlandezi în secolul XIX. Potrivit ultimelor date statistice, aproximativ două treimi dintre locuitorii provinciei se declară anglofoni și doar o treime este francofonă, dar o bună parte a membrilor celor două comunități comunică fără probleme în ambele limbi.

Totuși, tensiunile interetnice (care acolo apar mai degrabă sub formă de tensiuni ”interlingvistice”) apar din când în când, mai ales în timpul campaniilor electorale, și duc uneori la situații absurde.

Una dintre aceste situații a creat un adevărat scandal național în urmă cu trei ani, când autoritățile provinciale au aflat că elevii anglofoni și francofoni dintr-o regiune rurală sunt transportați la școală împreună, în același autobus școlar. Blasfemie!!!

Practica din ultimele decenii era ca elevii de diferite etnii să fie transportați cu autobuse diferite la școlile lor. Mai mult, cei care aveau nevoie de ajutor de urgență puteau să solicite ambulanță cu echipaj de paramedici care vorbeau în limba lor maternă, iar serviciile de urgență trebuiau să facă pe dracu-n patru să găsească echipaje mono-lingvistice pentru fiecare ambulanță.

Mai recent a apărut un nou scandal de acest gen, odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerile provinciale ce se vor desfășura la sfârșitul lunii septembrie.

În mod tradițional, comunitatea anglofonă, care formează majoritatea populației din New Brunswick, votează candidații Partidului Conservator, iar francofonii merg pe mâna liberalilor, dar în perioada premergătoare fiecărei alegeri apar ”din senin” tot felul de partide și partidulețe ”hipsterești”, care bagă vrăjeli pozitive, la care pun botu mai ales tinerii din mediul urban, mai naivi și mai neexperimentați în politică și în viață, în general. Această strategie are menirea de a ”sparge” blocul monolitic al majorității lingvistice, prin ”împăștierea” voturilor către candidați cu apariție meteorică, astfel încât candidații minorității să aibă șanse reale de victorie. Ceea se se și întâmplă destul de frecvent. Cam ca la noi cu ”slugile grofilor”.

E adevărat, uneori și candidații majorității pică în capcana ”intoleranței”, ceea ce poate echivala cu o sinucidere politică într-o țară atât de neoliberală și multiculturală cum e Canada.

Săptămâna trecută, bunăoară, candidatul conservatorilor pentru funcția de premier al provinciei New Brunswick (nu e candidat propriu-zis pentru această funcție, deoarece ar urma să fie desemnat premier în cazul în care partidul său va câștiga majoritatea parlamentară în urma alegerilor, dar, din nou, să nu intrăm în detalii ;)) anglofonul Blaine Higgs, a anunțat că el nu va comunica în limba franceză la tradiționala dezbatere televizată de la începutul campaniei electorale, în care ar fi trebuit să-și întâlnească toți contracandidații. În replică, principalul său contracandidat, liberalul Brian Gallant (care se declară bilingv) a refuzat să participe la dezbatere.

Atitudinea liberalului, combinată cu charm-ul său personal și jocurile de culise în care sunt implicați candidații celorlalte ”partide și partidulețe” i-au adus o creștere a popularității exact la momentul potrivit, ultimele sondaje de opinie anunțând un rezultat foarte strâns la scrutinul din 24 septembrie.

În această atmosferă, electoratul nici nu mai este preocupat de subiectele cu adevărat importante, precum starea economiei provinciei rămase destul de mult în urma restului Canadei. Un reputat avocat a rezumat situația, care în traducere neaoșă ardelenească ar suna cam așa: ”De ce au fost transportați elevii anglofoni și francofoni în același autobus? Fiindcă școala nu avea bani să cumpere două autobuse. Noa, ăla-i baiu”!