Locale Altele
Joi, 16 Septembrie 2021
Joi, 16 Sept 2021
Concert din muzică de Bach la Palmyra – VIDEO
Florin Răchitan  - Sambata, 7 Mai 2016

Rușii au sărbătorit cu stil eliberarea orașului antic Palmyra din Siria de sub ocupația Statului Islamic.

Luptele pentru eliberarea acestuia au fost purtate în martie de armata guvernamentală siriană, cu sprijinul consistent al forțelor speciale rusești, iar eliberatorii au organizat vineri un concert simfonic extraordinar chiar între ruinele amfiteatrului roman din secolul II e.n. unde teroriștii ISIS au ucis anul trecut 25 ostatici în cadrul unei execuții în masă.

Concertul a fost susținut de Orchestra Mariinsky din Sankt Petersburg, sub bagheta reputatului dirijor Valery Gergiev, colaborator al marilor orchestre filarmonice din Munchen și Londra.

În fața unei audiențe formate din militari ruși și sirieni, diplomați, dar și localnici, muzicienii au interpretat piese clasice de Johann Sebastian Bach, precum și lucrări din opera a doi compozitori ruși, Sergei Prokofiev și Rodion Shchedrin.

Spectacolul a fost transmis în direct de postul național de televiziune din Rusia, iar președintele Vladimir Putin, aflat în vila sa de vacanță din Sochi, le-a tranmis participanților, prin conexiune video live, mesaje de mulțumire și încurajare.

“Ceea ce faceți dumneavoastră acolo ne dă speranța reînvierii Palmyrei ca spațiu important al moștenirii culturale a întregii umanități, dar și a victoriei civilizației noastre contemporane asupra acestei teribile boli, terorismul internațional” – le-a transmis Vladimir Putin celor din Palmyra. 

Tags: concert  palmyra  rusi  


1057 vizite
Distribuie pe