Locale Altele
Miercuri, 23 Iunie 2021
Mie, 23 Iun 2021
Tavan prăbuşit în sala de judecată, muncitor cu coloana fracturată
Florin Răchitan  - Marti, 16 Iulie 2013

Un deţinut de la Penitenciarul Satu Mare, care lucra pe şantierul de renovare a clădirii Tribunalului Satu Mare, s-a ales cu coloana fracturată după ce tavanul sălii de judecată nr. 113 de la etajul II s-a prăbuşit sub greutatea lui, în timp ce el făcea curăţenie în podul clădirii.

 

Bărbatul de 45 de ani a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, unde a fost internat imediat la secţia Ortopedie, având mai multe traumatisme la nivelul capului, toracelui şi membrelor, dar şi o fractură la coloana vertebrală.

 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, a informat că starea deţinutului este stabilă, dar trebuie să rămână imobilizat timp de câteva zile.

 

Incidentul s-a petrecut marţi dimineaţa în jurul orei 9, cu puţin înainte de începerea unui proces de plasament şi adopţii de copii, iar în sala de judecată se afla doar grefiera. Ea a observat că din tavan pică fire de tencuială şi s-a grăbit să-i anunţe pe reprezentanţii firmei care execută renovarea clădirii Tribunalului să oprească imediat lucrările în zona respectivă.

 

Se pare că prezenţa de spirit a grefierei a salvat chiar viaţa celor care urmau să participe la procesul programat de la ora 9, deoarece tavanul a căzut chiar în zona în care ar fi trebuit să se aşeze avocatul şi persoanele implicate în proces, acestea fiind avertizate să nu intre în sală.

 

Imediat după ce grefiera a ieşit din sală, tavanul s-a prăbuşit cu tot cu deţinutul, care a căzut de la o înălţime de 4 metri pe o grămadă de moloz.

 

Imediat au fost anunţate autorităţile competente, începând cu Prefectura Satu Mare, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspecţia Teritorială de Muncă, dar şi conducerea Ministerului Justiţiei şi s-a luat decizia închiderii totale a întregului etaj II.

 

În cadrul unei conferinţe de presă pe care au susţinut-o la orele amiezii, preşedintele Tribunalului Satu Mare, Rodica Maxim Grosoş, vicepreşedintele Nilda Preda Târnoveanu şi purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, Remus Nemeş, au dat detalii despre împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Potrivit declaraţiilor lor, în ultimii ani au mai fost incidente asemănătoare, dar acesta este cel mai grav, în condiţiile în care lucrările de renovare a clădirii ar fi trebuit finalizate în luna aprilie a acestui an, dar ele sunt încă departe de a fi încheiate.

Din 2011, de când au început lucrările, Tribunalul Satu Mare a primit doar aproximativ un sfert din bugetul de 40 de milioane de lei, de care ar fi nevoie pentru a face reparaţiile necesare în clădirea a cărei structură prezintă deja pericol de moarte pentru cei 160 de angajaţi şi pentru sutele de justiţiabili care-i trec pragul în fiecare zi.

 

Se pare că partea de clădire în care s-a întâmplat accidentul nu era încă în reparaţii, dar deţinutul făcea curăţenie în pod, în speranţa că se vor primi în viitorul apropiat banii necesari pentru a începe reparaţiile la acoperiş.

 

Judecătoarea Rodica Maxim Grosoş a anunţat că, în urma acestui incident, colegii ei magistraţi ameninţă că nu vor mai intra în sălile de judecată după 1 septembrie, când se va termina vacanţa judecătorească. Totuşi, ea speră că până atunci vor fi alocaţi restul banilor şi se vor putea finaliza lucrările de reparaţii şi stabilizare a structurii clădirii programate pentru această vară.

1500 vizite
Distribuie pe