Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Pompierilor la Satu Mare
Florin Răchitan  - Vineri, 13 Septembrie 2013

Unii dintre cei mai apreciaţi şi simpatizaţi angajaţi ai Ministerului de Interne, pompierii au fost vineri în sărbătoare, cu ocazia aniversării legendarei Bătălii de la Dealul Spirii, când o companie de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu a ţinut piept armatei otomane trimise la Bucureşti pentru a înăbuşi în sânge Revoluţia de la 1848.

 

Manifestările festive de la Satu Mare au avut loc în Piaţa 25 Octombrie, unde discursurile oficialităţilor au fost completate de exerciţii demonstrative foarte apreciate de publicul numeros prezent în Centrul Nou.

 

În discursul rostit la deschiderea oficială a manifestărilor, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a făcut referiri atât la meritele istorice ale celor pe care i-am sărbătorit în 13 septembrie, cât şi la proiectele de dezvoltare în viitor ale acestui corp de elită.

 

„Ziua de 13 septembrie este una foarte importantă în istoria românilor. Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti este un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829.  

 

O pagină din istoria noastră şi unul dintre primele acte prin care pompierii au arătat că în confruntarea cu incendii devastatoare ori cu alte calamitaţi, pompierii fac dovada sacrificiului suprem, periclitându-şi viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor.

 

Alături de clasicele misiuni ale pompierilor - de intervenţie la stingerea incendiilor, la care s-au adăugat şi cele de acordare a primului-ajutor în accidente de circulaţie, prin serviciile medicale de urgenţă, reanimare şi descarcerare - serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, pompierii intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, ca şi la decontaminări, accidente chimice, nucleare sau de altă natură. În toate cazurile şi-au demonstrat calităţile şi nu au dat greş.

 

Mă bucur că şi noi am reuşit să contribuim la dotarea cu tehnică modernă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind parteneri în mai multe proiecte europene, că am colaborat privind realizarea sistemului de alarmare la nivel judeţean în caz de dezastre şi, nu în ultimul rând, la dezvoltarea Serviciului SMURD în judeţul Satu Mare.

 

Realizând toate acest proiecte, împreună am salvat vieţi omeneşti, am asigurat protecţia cetăţenilor împotriva incendiilor, a altor dezastre şi calamităţi. Vă mulţumesc pentru seriozitatea, implicarea şi responsabilitatea de care aţi dat dovadă până acum, dorindu-vă multă sănătate şi putere de muncă. La multi ani!”

 

În continuarea manifestării oficiale, comandantul ISU „Someş” Satu Mare, colonelul Gheorghe Dan, i-a premiat pe câştigătorii concursurilor profesionale dintre serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, dar şi pe învingătorii unor competiţii sportive ale pompierilor, precum şi pe cei ai concursului internaţional „Scări 2013, la care au luat parte şi colegii lor din judeţul vecin Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.

 

Cu aceeaşi ocazie au fost înaintaţi în grad un ofiţer şi trei subofiţeri din cadrul ISU „Someş”, iar oficialităţile judeţene şi şefii de instituţii au primit diplome şi plachete aniversare.

 

Au urmat apoi exerciţiile demonstrative, în cadrul cărora pompierii sătmăreni au făcut o acţiune de descarcerare pentru salvarea victimei unui accident rutier, au anihilat un incendiu, au dezamorsat câteva proiectile explozive şi au salvat o persoană blocată la înălţime mare, pe acoperişul Casei de Cultură a Sindicatelor.



























1532 vizite
Distribuie pe