“Poate candidez și aici, cred că aș avea șanse” – a
glumit președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, după ce a coborât de pe scena pe care a fost aplaudat îndelung de mulțimea adunată sâmbătă la Festivalul Merelor de la Csenger, unde el a fost invitat de onoare, alături de cunoscuta actriță maghiară Eszenyi Eniko, originară din orășelul de la granița cu România.
Nu Adrian Ștef a fost singurul oaspete sătmărean al festivalului ce are deja o tradiție de 12 ani. Echipa de copii născuți în 2004 a clubului de fotbal Olimpia Satu Mare, antrenată de Adrian Farcaș, a câștigat chiar competiția rezervată acestei categorii de vârstă, la care au avut ca adversari elevi ai unor școli sportive din regiune, dar și din Debrecen.
Micii fotbaliști și-au primit cupa și medaliile din mâinile fostei glorii a cluburilor Olimpia Satu Mare și Ferencvaros Budapesta, Alexandru Szenes, un sportiv foarte îndrăgit de o parte și de alta graniței româno-maghiare.
De asemenea, la manifestările din acest week-end de la Csenger au participat și membrii delegațiilor orașelor înfrățite Tășnad și Negrești-Oaș, primiți cu îmbrățișări, ca între vechi prieteni, de către primarul Forjan Zsolt și viceprimarul Komlodi Miklos. De-altfel, oșenii au apreciat cum se cuvine și excelenta pălincă de mere, de 48 de grade, cu care au fost serviți de gazde.
Nu doar oficialitățile, ci și mulți alți sătmăreni au putut fi întâlniți la Csenger în cele două zile ale festivalului cu un program foarte bogat și variat, de la expoziții și seminarii profesionale, la concursuri gastronomice sau sportive, dar și diferite spectacole și concerte, cu interpreți celebri în Ungaria.