Locale Altele
Joi, 11 August 2022
Joi, 11 Aug 2022
Explozie la ștrandul din Acāș. Răniți transportați cu avionul la București.
Poliția Satu Mare  - Luni, 1 Septembrie 2014

Luni seara, în jurul orelor  18:15,  poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Tăşnad au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către Valentina F. despre faptul că la ştrandul din zona de agrement Acâş s-a spart o conductă cu apă termală şi o persoană ar fi fost rănită.

Din primele cercetări  s-a stabilit că într-o încăpere destinată băilor la vană ar fi  explodat o conductă de apa termală,  iar 2 adulţi, soţ-soţie şi copilul minor al acestora, aflaţi în încăpere, au suferit leziuni.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a li acorda primele ingrijiri medicale.

Poliţiştii au demarat verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt,  dispunerea  măsurilor  legale care se impun în acest caz şi tragerea la răspundere a eventualilor responsabili de producerea evenimentului.

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a aprobat luni seara efectuarea unui zbor umanitar, cu o aeronavă militară C-27J Spartan, de la Satu Mare la București pentru transportul celor trei persoane ce au suferit arsuri grave în urma exploziei.

Misiunea a fost aprobată în urma solicitării șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, secretarul de stat Raed Arafat.

 

1406 vizite
Distribuie pe