Locale Altele
Joi, 11 August 2022
Joi, 11 Aug 2022
Victimele exploziei de la ştrandul din Acâş sunt în stare gravă
Florin Răchitan  - Marti, 2 Septembrie 2014

Copilul de şase ani care a căzut victimă exploziei de luni de la ştrandul termal din Acâş are arsuri pe 60% din corp, starea lui fiind stabilă, însă părinţii lui sunt într-o situaţie mai gravă, medicii fiind rezervaţi în legătură cu şansele lor de supravieţuire.


Tatăl are arsuri pe 65% din corp, iar mama pe 85%, ambii fiind internaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti, iar copilul la Spitalul Grigore Alexandrescu din capitală.

Potrivit primelor date din cercetările efectuate de poliţişti şi pompieri, se pare că explozia a fost provocată de bărbatul care s-a încăpăţânat să fumeze, deşi a fost atenţionat că fumatul este strict interzis, într-o încăpere destinată băilor în vane, plină de vapori gazoşi de la apele cu conţinut ridicat de sulf.

Explozia a distrus o ţeavă cu apă termală aflată sub presiune, precum şi uşa şi tavanul încăperii în care se afla familia respectivă.


După ce toţi trei au fost transportaţi iniţial la Spitalul Judeţean Satu Mare, unde li s-au acordat îngrijirile medicale de urgenţă, dată fiind starea lor gravă, secretarul de stat Raed Arafat a solicitat Ministerului Apărării Naţionale o aeronavă militară C-27J Spartan, cu care aceştia au fost transportaţi la Bucureşti în cursul serii de luni.

1599 vizite
Distribuie pe