Locale Altele
Miercuri, 23 Iunie 2021
Mie, 23 Iun 2021
Pieton accidentat pe Bulevardul Octavian Goga
Poliția Satu Mare  - Vineri, 19 Iunie 2015

Pe Bulevardul Octavian Goga, din municipiul Satu Mare, a avut loc, joi, la ora 17.00, un eveniment rutier.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier care au intervenit la faţa locului au stabilit că, Florin T., a condus ansamblul format din cap tractor şi semiremorcă, iar pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea benzii de circulaţie, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Chevrolet, pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile unde a accidentat un pieton.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a numitului Ion B., care a fost transportat la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În acesată situaţie s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

717 vizite
Distribuie pe