Echipajele Serviciului de Ambulanță au intervenit în perioada 3-5 iulie la 292 solicitări din care 229 cazuri pentru urgențe.
Vineri dimineață, la ora 6.54, Ambulanța a fost solicitată să intervină pe strada Zenit la un bărbat în vârstă de 54 de ani care a vrut să se sinucidă aruncându-se în Someș.
La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical care în urma efectuării anamnezei a descoperit că bărbatul a sărit în Someș în scop de suicide, dar curenții l-au adus la mal.
În urma examinării s-a stabilit că nu prezintă mărci traumatice și este stabil hemodinamic și respirator fiind transportat la UPU.
Serviciul de Ambulanță recomandă sătmărenilor să respecte recomandările medicilor pentru perioadele caniculare.