Locale Altele
Joi, 21 Octombrie 2021
Joi, 21 Oct 2021
O casă de pe strada Corvinilor a luat foc. Nu au fost persoane rănite.
ISU „Someș” Satu Mare  - Luni, 16 Noiembrie 2015

În cursul zilei de luni, în jurul orei 14:50, ISU „Someș” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, din localitatea Satu Mare.

La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, care au intervenit pentru lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la camera de zi şi acoperişul locuinţei, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuinţă.                                                                                                                               

Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jar sau scânteie, căzute din soba cu acumulare de căldură, peste materialele textile, depozitate în imediata apropiere a sursei de încălzire.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars şi s-au deteriorat: mobilierul din camera de zi, construcţia din lemn a acoperişului, aparatura electronică, pereţii, tavanul şi instalaţia electrică a locuinţei.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

 

 

 

838 vizite
Distribuie pe