În cursul săptămânii trecute, orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare a participat la un turneu în oraşul înfrăţit Wolfenbuttel din Germania, în cadrul căruia a susţinut un concert de binefacere pentru colectarea de fonduri în vederea renovării bisericii St. Trinitatis.
Din delegaţia sătmăreană au mai făcut parte primarul Iuliu Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi Gabor, care au participat şi la o şedinţă a Consiliului Orăşenesc din Wolfenbuttel şi au avut întâlniri de lucru cu primarul Thomas Pink şi consilierul-şef Manfred Ammon.
Primarul sătmărean a fost interesat, în special, de sistemul de administrare al spitalului din Wolfenbuttel, având în vedere faptul că există perspectiva preluării managementului Spitalului Judeţean Satu Mare de către administraţia locală.
De asemenea, Iuliu Ilyes a înmânat omologului său german o scrisoare din partea comandantului Poliţiei Satu Mare prin care acesta îşi exprima dorinţa de iniţia un parteneriat cu poliţia din oraşul înfrăţit.
În ceea ce priveşte contribuţia pe care a avut-o Satu Mare, prin Filarmonica „Dinu Lipatti”, la colectarea de fonduri pentru renovarea bisericii luterane, unul dintre monumentele deosebit de valoroase ale oraşului Wolfenbuttel, primarul Iuliu Ilyes s-a declarat mândru că, pentru prima dată de la încheierea protocolului de înfrăţire, sătmărenii au ocazia să-i ajute concret pe „fraţii” lor din Germania.