Locale Altele
Marti, 22 Iunie 2021
Marti, 22 Iun 2021
Prima ediție cu succes la Husqvarna Timber King Contest
Florin Răchitan  - Sambata, 9 Iulie 2016

Prima ediție a concursului forestier Timber King Contest, organizată sâmbătă la Satu Mare după modelul World Logging Championship a avut succes, judecând după numărul spectatorilor prezenți în Piața 25 Octombrie.

La start s-au aliniat 10 echipe din România și Ungaria, membrii acestora întrecându-se în probe de tăiere cu precizie a buștenilor, cepuire și schimbarea rapidă a lanțului la drujbele Husqvarna asigurate de organizatorii de la societatea Agro Pataki.

În baza punctajului acordat de juriul format din specialiști cu experiență în asemenea concursuri, pe locul III s-au clasat Pompierii din Satu Mare, pe treapta a doua a podiumului au urcat membrii echipei Pop France 2, iar trofeul a fost cucerit de maghiarii de la Toth Kisgep din Nyiregyhaza. Aceștia au câtigat sume de bani și echipamente specifice.

În paralel, a fost organizată și o competiție pentru cei mai îndrăzneți din public, câștigătorul Petru Roca fiind recompensat cu o drujbă Husqvarna. 




Tags: concurs  forestier  husqvarna  
1438 vizite
Distribuie pe