Locale Altele
Luni, 20 Septembrie 2021
Luni, 20 Sept 2021
Triplă sărbătoare de 9 Mai în municipiul Satu Mare
Veronica Hodas  - Marti, 9 Mai 2017

Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene, sunt motive de sărbătoare pentru poporul român, în fiecare an, în ziua de 9 Mai.  










Cu acest prilej, la Satu Mare s-au organizat manifestări care au început la Cimitirul Eroilor, cu un parastas, după care autoritățile publice au depus câte o coroană de flori la monumentul din cimitir.








Manifestările s-au mutat la Monumentul Ostașului Român unde tenorul Marian Buzilă a intonat imnul de stat al României, după care s-a intonat imnul Europei și s-a trecut la slujba religioasă. După alocuțiunile rostite s-au depus coroane de flori la Monumentul Ostașului Român din partea Prefecturii, Consiliului Județean și a Primăriei Satu Mare. Evenimentele au fost prezentate de maiorul Camelia Lucuț.








Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și cu depunerea de coroane din partea partidelor politice și a asociaților culturale și patriotice.

Tags: tripla sarbatoare  9 mai  ziua independentei  
2766 vizite
Distribuie pe