O mașină din județul Bistrița-Năsăud și o alta din Ungaria s-au ciocnit frontal luni după-amiază la ieșirea din Livada spre Negrești-Oaș, aproape de Hanul lui Pintea.
Două femei și un băiat dintr-unul dintre autoturisme au decedat pe loc, iar un copil în vârstă de 5 ani, pasager în aceeași mașină, a decedat după ce nu a răspuns la manevrele de resuscitare ale paramedicilor.
Potrivit primelor informații de la fața locului, se pare că cele două femei din mașina înmatriculată în Ungaria sunt surori, una dintre ele având domiciliul la Livada.
Ele au vrut să ajungă la piscina de la Hanul lui Pintea, împreună cu copiii lor, un băiat adolescent și unul de 5 ani, când potrivit raportului Poliției, mașina lor a fost izbită de un SUV cu numere de Bistrița, condus de un tânăr de 21 de ani din Dara, care din motive încă neelucidate a pierdut controlul volanului, SUV-ul ajungând în viteză pe contrasens.
Femeile și copiii lor au decedat la fața locului, iar șoferul SUV-ului a fost transportat la spital în stare de inconștiență. În urma analizelor de sânge s-a constatat că acesta nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul.