Locale Altele
Joi, 5 August 2021
Joi, 5 Aug 2021
Tânăr de 24 de ani, strivit de cupa unui excavator la Foieni
Leontina Volosciuc  - Vineri, 5 Iunie 2009

Un muncitor de 24 de ani, angajat la fabrica de mobilă din Foieni, a fost implicat vineri dimineaţa într-un accident grav la locul de muncă.

Acesta a vrut să dea o mână de ajutor colegilor săi la ridicarea unor baloţi de deşeuri din materiale textile cu un excavator, moment în care, din neatenţie, capul i-a fost prins între cupa excavatorului şi containerul în care trebuiau aşezaţi baloţii.

Tânărul a fost transportat cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde medicii au constatat că muncitorul a suferit o plagă fronto-parietală gravă şi otoragie puternică la ambele urechi.

În ciuda rănii suferite, asistenţii de la salvare au precizat că pe tot drumul de la Foieni la Satu Mare tânărul a fost conştient, iar starea sa generală de sănătate era bună.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, a declarat că muncitorul va fi transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Baia Mare.

Tags: tanar  excavator  accident  foieni  
1355 vizite
Distribuie pe