
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Prefectul Darius Filip a convocat marți prima şedinţă a Comandamentului de organizare a celei de-a 62 ediţii a Sâmbrei Oilor.
Cel mai mare festival al folclorului şi tradiţiilor oşeneşti va avea loc duminică, 06 mai 2018 cu începere de la ora 11,00, pe dealul de la Huta-Certeze, la graniţa dintre judeţele Satu Mare şi Maramureş.
Au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare (Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Oraşului Negreşti-Oaş, Primăria Comunei Certeze), a celor de asigurare a ordinii publice (poliţia, jandarmeria, pompierii, poliţia de frontieră) precum şi a celor de control pentru siguranţa participanţilor (protecţia consumatorilor, sănătate publică, siguranţa alimentelor).
Prefectul judeţului Satu Mare a trecut în revistă atribuţiile specifice fiecărei instituţii şi a stabilit că următoarea întâlnire se va desfăşura joi 03 mai 2018, în teren, la locaţia desfăşurării evenimentului.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`