Dacă în anii anteriori, Ziua Drapelului era doar o sărbătoare ce trebuia bifată în calendarul evenimentelor organizate de autoritățile locale sătmărene, cu ceremonii anoste repetate de la an an și care nu prea trezeau interesul nimănui, acum lucrurile au stat puțin mai diferit.
Elevi de la nu mai puțin de zece școli din județul Satu Mare, precum și copiii din deja celebrul ansamblu ”Vatra” din Santău au participat la manifestările organizate în Piața 25 Octombrie și fiecare dintre unitățile de învățământ prezente au primit câte un drapel național de la oficialități.
În deschiderea evenimentului, prefectul judetului, Darius Filip, a dat citire mesajului ministrului Afacerilor Interne, iar preotul militar Cristian Silaghi a vorbit despre însemnătatea „Zilei Drapelului”.
Ceremonia a continuat cu primirea și înălțarea Drapelului, ce a fost sfințit anterior de Arhiereul Vicar Timotei Sătmăreanul, pe catargul din Piața 25 Octombrie.
Ceremonialul s-a încheiat cu un program artistic susținut de Ansamblul „Vatra” din Santău și defilarea Gărzii de Onoare.